Tot ce are mai bun, mai original şi mai durabil opera lui Gala Galaction (1879-1961), scriitorul a dat din prima sa culegere de nuvele şi povestiri, Bisericuţa din Răzoare, apărută în 1914 şi premiată de Academia Română, în ciuda contestaţiilor disproporţionate ale lui E. Lovinescu. În opera de ficţiune a lui Gala Galaction, nici o altă piesă ulterioară nu se ridică la nivelul estetic al unor proze ca Moara lui Călifar, Gloria Constantini, La Vulturi! sau De la noi, la Cladova, prin care autorul s-a clasicizat. Ca să nu exagerez prea mult, voi spune totuşi că într-o antologie a celor mai bune povestiri mai pot fi adăugate În pădurea Cotoşmanei şi Lângă apa Vodislavei, din volumul următor, Clopotele din Mănăstirea Neamţu, apărut în 1916. Ceea ce nu schimbă cu nimic datele problemei: Gala Galaction şi-a dat adevărata măsură a talentului chiar la începutul carierei, fără ca ulterior să mai atingă acest nivel. A mai publicat şi patru romane (Roxana, 1930; Papucii lui Mahmud, 1932; Doctorul Taifun, 1933; La răspântie de veacuri, 1935), dar nu a convins. Nu a fost creditat ca romancier, rămânând un povestitor prin excelenţă. Opera lui Gala Galaction este însă mult mai extinsă, cuprinzând publicistică, note de călătorie, traducerea Bibliei (în colaborare cu Vasile Radu), comentarii teologice şi memorialistică. Jurnalul său, publicat incomplet în trei volume în anii 1973-1980, reeditat fără cenzură în cinci volume în 1996-2003, în îngrijirea lui Teodor Vârgolici, a fost, într-adevăr o revelaţie şi a schimbat apreciabil receptarea şi locul scriitorului. Altfel însă inerţia de a-i reduce opera esenţială la primele povestiri a fost multă vreme destul de puternică şi de eficientă.

Mărturisesc că adoptasem şi eu tacit acest principiu critic răspândit în comportamentul public al cititorilor, obişnuiţi sau profesionişti: un scriitor contează numai prin capodoperele lui, restu