Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul clopoţel

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 17 iunie 2006 ·

Bucurie, râsete, chicoteli, dar şi lacrimi de tristeţe şi despărţire. Prin aceste stări au trecut ieri cei aproape 100.000 de elevi din judeţul Braşov, la sunarea ultimului clopoţel. Elevii şi părinţii lor s-au aşezat în careu, în jurul cadrelor didactice pregătite să le ureze „vacanţă plăcută” sau, după caz, „mult succes în viaţă”.

Ultimul clopoţel a anunţat sfârşitul anului şcolar 2005-2006, dar cel mai important pentru elevi, începutul vacanţei de vară.

Coroniţele s-au

cam demodat

Cei mai mulţi dintre părinţii care au ţinut să fie alături de copii lor au putut fi observaţi în curţile şcolilor generale. Aici, micuţii au aşteptat îndelung sfârşitul activităţilor şcolare pentru a primi recompensele de la profesori. Astfel, cei cu „foarte bine” pe linie au fost strigaţi şi au primit cărţi şi felicitări din partea dascălilor. Ceea ce a lipsit de la astfel de manifestări au fost coroniţele de premianţi. „S-au cam demodat, că de câţi va ani încoace elevii nu le mai poartă”, a spus o mămică. Lipsa coroniţelor pe capul elevilor fruntaşi, cel puţin la clasele primare, este un efect al sistemului de evaluare prin calificative în loc de note şi medii. „Acest sistem nu mai permite distanţarea copiilor la învăţătură. Nu mai există premiul I, II sau III”, ne-a explicat un cadru didactic. În schimb, coroniţe au mai purtat elevii merituoşi din gimnaziu sau liceu, însă şi aici s-a putut observa o perimare a obiceiului, faţă de anii anteriori.

Adio ani de liceu!

Pentru elevii din anii terminali, sunetul clopoţelului a fost unul trist. Despărţirea de anii de liceu, de profesori şi în special de colegi le-a smuls multor şcolari şi liceeni lacrimi de tristeţe. Fredonarea eternului „Gaudeamus Igitur”, urmată de ultima strigare a catalogului au mai fost îndulcite doar de poeziile şi cântecele ironice sau hazlii, dedicate „profilor”. M

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Modificări de ultimă oră pe pachetul de austeritate pentru care Guvernul Bolojan își asumă acum răspunderea în Parlament. Ce se întâmplă cu contribuția la sănătate pentru pensii

HotNews acum 34 minute
Guvernul a operat modificări de ultimă oră la proiectul legilor austerității, scrie economica.net. Potrivit sursei citate, subvenția pentru partidele politice se reduce cu 40%, contribuția la sănătate (CASS) pe pensiile de peste 3.000 de lei se va a

Ministrul Finanțelor, despre măsurile fiscale: „Dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă”

HotNews acum o ora
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni că adoptarea pachetului de măsuri fiscale „ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare de pe piețe”, transmite Agerpres. Declarațiile ministrului, făcute în

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 5 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

40°
lun.

22°/40°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°