Un ziar a cutezat recent să facă un gest de-a dreptul blasfemitor: să publice o listă a membrilor societăţii civile stipendiaţi, sponsorizaţi şi finanţaţi de Fundaţia Soros. Unde, zice ziarul, printre persoanedemne de toată stima s-au strecurat şi o serie întreagă de personaje asupra cărora planează serioase îndoieli, suspectate de a fi fost infiltrate de securitate sau de structurile peceriste. Majoritatea celor care au trecut prin şcoala de democraţie a „societăţii deschise” - marotă a miliardarului americo-maghiar George Soros - au ocupat sau ocupă poziţii prin care direcţionează sau derutează opinia publică, prefabricând curente sau tendinţe ce au la origine calcule şi interese bine stabilite. Deşi lucrurile erau evidente de mai mult timp, o veritabilă regulă a tăcerii a domnit în acest sens.

În timp ce publicţiile şi mijloacele media co-interesate n-au încetat de-a lungul acestor ani, sa veştejească categoria celor care au suportat influenţe şi îndoctrinări de esenţă răsăriteană. Studiile la Moscova sau stagiile pe la diferite instituţii internaţionaliste au devenit o etichetă care s-a aplicat cu duritate. Cei mai zeloşi luptători împotriva spiritului acestor categorii s-au dovedit a fi tocmai aceia care s-au înfruptat la ţâţa expertului de democraţi din perioada tranziţiei. Nu poţi să nu te întrebi - păstrând proporţiile şi neamestecând lucrurile - în ce măsură dogmatismul de stânga este mai rău decât cel de dreapta şi în ce măsură finanţările unor zone ale societăţii civile - care s-au erijat în lideri ai întregului spectru - sunt mai „curate” decât cele ale cominternismului şi internaţionalismului proletar. Mi-ar place ca după 16 ani de experienţe România să fie în stare să-şi distileze o societate civilă eliberată de dependenţe financiare şi de extremismele „în oglindă” ale exportului de democraţie. Trecând prin experienţa ambelor sisteme, se poate deb