Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Treptele lui Gabony” trebuie refăcute

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 17 iunie 2006 ·

Ieri, consilierul local PD Adrian Oprică a făcut public un raport al Asociaţiei pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului „Feed-Back” şi susţinut de Direcţia Judeţeană de Tineret, raport care prezintă starea jalnică a drumului care duce spre vârful Muntelui Tâmpa, cunoscut sub denumirea de „Treptele lui Gabony”. Conform acestui raport, acest drum reprezintă acum un adevărat pericol pentru turiştii care vor să parcurgă traseul catalogat ca uşor accesibil. Treptele de ciment sunt deteriorate şi acoperite cu pământ şi vegetaţie, existând riscul alunecărilor, balustradele metalice care mărginesc poteca sunt distruse în mai multe locuri, stâlpii de ancorare din ciment sunt rupţi sau crăpaţi, marcajele turistice sunt greu vizibile, poteca, în proporţie de 90%, nu mai are nici un sistem de siguranţă (balustrade sau cablu), iar o altă problemă o reprezintă gunoaiele lăsate atât de turişti, cât şi cele provenite de la locuinţele învecinate. „Ne-am interesat la cine trebuie să apelăm pentru a fi rezolvată această problemă. Vom cere sprijinul Primăriei Braşov, Consiliului local Braşov, implicit Salvamontului şi Romsilva, care deţine Aria Protejată – Muntele Tâmpa. Pe lângă aceste instituţii noi căutăm şi alte surse de finanţare”, ne-a declarat Adrian Oprică. Tot în acest raport se menţionează şi necesarul de materiale pentru reparaţia acestui drum. Astfel, este nevoie de 20 de metri de bară metalică, un cablu metalic de 300 de metri, 50 de saci cu ciment, 70 de stâlpi metalici pentru ancorarea cablului de siguranţă cu cele 70 de sisteme de ancorare, şapte litri de vopsea pentru refacerea marcajelor turistice şi 100 de saci menajeri. Singura problemă care nu a fost încă evaluată este cea a treptelor. Ieri, consilierul local PD Adrian Oprică a făcut public un raport al Asociaţiei pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului „Feed-Back” şi susţinut de Direcţia Judeţeană de

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum o ora
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum o ora
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 4 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște. A fost la ferma de la CIOLPANI, alături de POTRA

Gandul acum 30 minute
Călin Georgescu a recunoscut vineri seara, la Realitatea TV, că a fost sâmbătă seara la ferma de la Ciolpani, unde a fost și Horațiu Potra. După ce a ezitat de mai multe ori să răspundă, Georgescu a recunoscut că a fost la fermă, dar că nu a partici

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 6 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 2 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 6 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 3 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

0°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°