Comisia de Dialog Social a judeţului Braşov s-a reunit ieri pentru a discuta ultimele noutăţi în cazul societăţii Tractorul UTB SA. La sediul Instituţiei Prefectului s-au reunit reprezentanţi ai mai multor instituţii deconcentrate, precum şi mai mulţi lideri sindicali. Prefectul Aurelian Danu le-a spus celor prezenţi că în urma discuţiilor avute joi la Bucureşti, la Guvern, curentul electric furnizat este acum de 8 Megawaţi/oră, dublu faţă de cât se anunţase cu o zi înainte, adică atât cât este necesar pentru a funcţiona şi sectoarele calde.
Şedinţă cu Tăriceanu pentru Tractorul
Cu toate acestea, legându-se de propunerea AVAS de restructurare, liderul sindical din Tractorul, Gheorghe Apostu, spune că oamenii nu vor accepta încă o restructurare de personal, dacă nu este însoţită şi de o restructurare tehnologică, menită în principal a reduce costurile. „Am convingerea că acum, după ultima discuţie, cei de la Bucureşti au înţeles foarte clar ce vrem noi. Iar la întâlnirea care va avea mâine (astăzi – n.r.), dintre consilierul premierului - Alexandru Ene, preşedintele AVAS, - Răzvan Orăşanu, vicepreşe-dintele AVAS - Laszlo Gyerko şi premierul Călin Popescu Tăriceanu se va stabili că este necesară şi o restructurare tehnologică”, le-a spus prefectul Aurelian Danu celor prezenţi.
Comenzile la export trebuie executate
Mai mult, directorul societăţii Tractorul UTB SA, Titu Şerban, a explicat faptul că încă de anul trecut a realizat planul de restructurare, atât de personal, cât şi tehnologică. „Le-am spus celor de la AVAS încă de atunci că, dacă nu face această restructurare tehnologică, vom produce pierderi zilnic. Şi asta s-a întâmplat. Iar acum, proprietarul, după ce au fost suspendate negocierile cu Mahindra&Mahindra, spune că nu mai are soluţii”, a spus directorul societăţii, Titu Şerban. Pe lângă acest lucru, problema la acest m