Cristina are 21 de ani si-si doreste sa devina asistent social pentru copiii necajiti. Ii iubeste din tot sufletul, iar acum lucreaza ca voluntar pentru ei. Ca sa-si poata implini visul de a face bine, trebuie sa traiasca.
Acum trei luni a aflat ca viata ei se apropie de sfarsit. Abia invatase sa traiasca. Povestea ei este o poveste de dragoste. Despre prima iubire, despre copii si credinta in Dumnezeu, despre mana intinsa aproapelui nostru.
VISURI. "Zburam... imi intinsesem aripile. Zburam catre tineretea mea si eram incantata ca o mica omida ce tocmai se transformase in fluture. Si viata imi zambise, ma coplesise, ma imbogatise cu un prieten perfect, care m-a invaluit in iubire. Ne-am cunoscut in urma cu patru ani. Traiam povestea de iubire cu multa jovialitate si inocenta, la scoala eram incununata numai de succese, eram studenta in anul III la Facultatea de Drept si Sociologie. Veneam de la cursuri, iar acasa ma intampinau parinti minunati."
VERDICT. "13 martie 2006 e ziua in care am crezut ca timpul meu a inghetat. Am fost diagnosticata cu leucemie acuta mieloida (LAM - M2 ), o afectiune ce se localizeaza in maduva osoasa. O boala fatala, daca nu este tratata. 13 martie 2006 este ziua care mi-a adus aminte de efemeritatea conditiei umane: eram bolnava, pe moarte. Brusc, viata mea se apropia de sfarsit.
Aflarea vestii mi-a sugrumat orice speranta, viata isi pierduse din sens, devenise dintr-o data o amintire. M-am simtit vestejita, hoinarind ca o umbra si strigand din rasputeri: «De ce, Doamne?». Am decis ca nu e decat o incercare..."
CHINURI. "Boala era in stadiu avansat, peste 60% din maduva osoasa era afectata. Am inceput imediat curele de chimioterapie. Au fost greu de indurat, si fizic, si psihic, iar ultima, care a inceput la 19 mai, a fost cea mai cumplita... Am stat conectata la perfuzie cinci zile in continuu, 24 de ore di
