Maimutele sunt, la urma urmei, niste oameni care nu s-au miscat mai cu talent cand era cazul. Sau care nu au avut noroc. De altfel, o buna parte a istoriei noastre este pusa sub semnul unui preasfintit nenoroc intemeietor. Poate si din aceasta cauza sa fi ajuns sa fim priviti, nu numai la gramada, ca un fel de maimutele excentrice, care stiu sa spuna si hello, si fuck you. O chestie de pozitionare, cum se formuleaza in marketing.
Trec peste locurile comune ale subiectului: ceea ce stie lumea despre noi, obiceiul prost de a ne vorbi singuri de rau si reflexul de a cadea in admiratie in fata unui pasaport strain. De multe ori, in timpul unor conversatii cu cetateni ai tarilor civilizate, simt, foarte departe, in spatele privirii lor, acelasi tip de stupoare.
Ia uite la salbaticul asta, al dracului, ca vorbeste ca un om si chiar imi spune lucruri interesante! Daca ai un interlocutor de calitate, acest detaliu minor nu poate decat sa amuze.
Mai complicat e cu oligofrenii, dar sa nu uitam ca nicaieri nu e simplu cu ei. Partea luminoasa a lucrurilor este ca multe din aceste intalniri se incheie cu un raport inversat de forte. Evadarea dintr-un spatiu sufocat de reguli nu poate sa ramana fara urmari fascinante in haosul nostru bine intretinut.
In ciuda eforturilor disperate ale populatiei, sustinute de iresponsabilii care o conduc, o buna parte din farmecul si firescul spatiului nostru raman inca in picioare, gata sa seduca legiuni de expatriati decolorati, in cautare de viata. Daca acum zece ani te intalneai cu un elvetian, te pregateai ca pentru o intrevedere cu Duhul Sfant.
Acum te inarmezi ca pentru un priveghi turistic de afaceri sau si mai rau. Acum zece ani un occidental pregatea o banana sau o pereche de catuse pentru intalnirea cu un roman. Astazi, se imbraca frumos si cauta stimuli care sa-l faca sa se si
