Codlea va fi în sărbătoare în acest sfârşit de săptămână. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Braşov, împreună cu Primăria şi Casa de Cultură din Codlea organizează, sâmbătă şi duminică, la Codlea, „Kronenfest – Sărbătoarea Coroanei”, manifestare câmpenească tradiţională a comunităţii săseşti din localitate, la care participă întreaga suflare. Obiceiul se înscrie în ciclul datinilor de peste an şi marchează schimbarea anotimpurilor, de la primăvară la vară.
Sâmbătă, 17 iunie, zi pe care organizatorii au dedicat-o tineretului, de la ora 16.00, pe platoul Maial, va avea loc un spectacol susţinut de copii de la Palatul Copiilor din Braşov, de cei de la Clubul Elevilor din Codlea şi de trupe rock locale. Invitaţii speciali ai serii sunt Fly Project care vor oferi un concert, cu începere de la ora 20.00.
Duminică, 18 iunie, în ziua dedicată folclorului, din faţa Primăriei Codlea va porni un alai ce va face parada portului popular. Tot pe platoul Maial, de la ora 13.00, îndrăgitul interpret Aurel Tămaş va susţine un recital folcloric. De asemenea, îşi vor da concursul şi formaţii din judeţ, precum şi ansamblul „Opincuţa” din Chişinău, Republica Moldova. De altfel, pe întreaga durată a manifestării, va fi organizat şi un târg de artă populară şi artizanat. Codlea va fi în sărbătoare în acest sfârşit de săptămână. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Braşov, împreună cu Primăria şi Casa de Cultură din Codlea organizează, sâmbătă şi duminică, la Codlea, „Kronenfest – Sărbătoarea Coroanei”, manifestare câmpenească tradiţională a comunităţii săseşti din localitate, la care participă întreaga suflare. Obiceiul se înscrie în ciclul datinilor de peste an şi marchează schimbarea anotimpurilor, de la primăvară la vară.
Sâmbătă, 17 iunie, zi pe care organizatorii au dedicat-o