Doi afaceristi, unul roman si unul bulgar, sunt cercetati in stare de libertate de autoritatile celor doua tari, pentru savarsirea mai multor acte de contrabanda pe relatia Bulgaria - Romania, informeaza Inspectoratul General al Politiei Romane.
Potrivit aceleiasi surse, in sarcina acestora s-a retinut ca, in perioada ianuarie - august 2005, au cumparat de la o firma din Bucuresti importante cantitati de scutece pentru copii, pe care le-au introdus in Zona Libera Giurgiu, unde bulgarul avea o firma, de acolo transportandu-le in Bulgaria in baza unor acte falsificate.
In fapt, ofiterii au descoperit ca cetateanul bulgar Ivanov Borislav Kraftev, reprezentant al societatii Berlofields Holdings Llc, cu punct de lucru in Zona Libera Giurgiu, a cumparat de la SC Fippi International SRL Bucuresti importante cantitati de scutece pentru copii. Valoarea celor zece tranzactii facute cu firma bucuresteana s-a ridicat la 282.228 euro, pentru care societatea inregistrata ca avand punct de lucru in Zona Libera Giurgiu n-a platit taxe, beneficiind de scutiri de la plata impozitelor.
Continuandu-si planul de eschivare de la plata taxelor catre statul roman, bulgarul a apelat la giurgiuveanul Catalin Valentin Bratu, cerandu-i acestuia sa-l reprezinte la trecerea marfurilor prin Biroul Vamal Giurgiu.
Numai ca romanul nu a folosit documentele reale de cumparare a scutecelor, ci altele, falsificate. Astfel, Catalin Bratu s-a prezentat la Vama Giurgiu cu documente din care reiesea ca valoarea scutecelor era de numai 56.348 euro, adica de 5 ori mai mica decat cel reala. Scopul acestor "invarteli" era, potrivit anchetatorilor, diminuarea taxelor vamale aferente exportului. Concret, la punctul de iesire din Zona Libera, au fost prezentate documentele cu valoare reala a marfii, iar la iesirea din Romania au fost prezentate actele falsificate, in care valoarea produselo