La o aruncatura de bat de Manastirea Cocos, la poalele padurilor de tei care o inconjoara, 25 de oi, toate albe, si-au gasit adapost.
Poporul roman a avut intotdeauna ca punct de reper ocupatia de pastor. Dacii, "cei mai curajosi dintre traci", se ocupau printre altele cu cresterea oilor. Parintele econom Atanasie ne conduce la stana ridicata chiar langa padure, nu de alta, dar sa vedem cu ochii nostri cum se tund oile la manastire. "Am avut mai multe, dar nu prea mai are cine sa se ocupe de ele, asa ca au ramas numai 25", ne spune parintele econom. In mijlocul naturii, asa-zisul cioban, de fapt parintele David, nu poate trai fara informatie, asa ca il gasim ascultand stirile la un radio prins de gardul stanei cu o curelusa. Avem un freamat, o nerabdare. Abia asteptam sa le vedem. Toata energia noastra este canalizata spre acest miracol. Nu ne gasim locul. In clipa urmatoare le zarim... Oile se aduna cuminti una langa alta si behaitul lor umple valea. De obicei, merg de dimineata la pasune si se intorc seara, cand sunt mulse. Din laptele lor calugarii de la Manastirea Cocos fac o branza extraordinara, pe care am gustat-o si noi. Cu o mana parintele tine oaia de picioare, cu cealalta strange foarfecele si tunde lana. "E om cinstit, iti mai da si un sfatâ¦", il lauda de dimineata parintele econom Atanasie. Ce poate fi mai minunat decat sa gusti din libertatea naturii! Insfacam cateva smocuri de frunze de salcam si ne precipitam catre oite, pentru ca stiam ca le place sa guste aceste delicatese. Ne era mila, pentru ca ramasesera fara miei, sacrificati de Pasti, iar acum ramaneau si fara lana. Dar lana era pretul libertatii oilor, pentru ca fara ea se miscau mai sprinten. O claie mare de lana zace la picioarele parintelui David, care nu parea sa observe prezenta noastra. Langa el, in schimb, mandru nevoie mare ca a reusit sa invete sa tunda o oaie, un baietan prin
