„In noaptea de 14 noiembrie, doi indivizi au navalit intr-o ferma linistita din Kansas si au asasinat intreaga familie. De ce au facut ei asta? In aceasta tara coexista doua lumi: cea linistita, conservatoare, si cea a acestor doi oameni: vulnerabila, violenta, criminala. Aceste doua lumi s-au intalnit in acea noapte sangeroasa“.
Asa isi incepe scriitorul american Truman Capote cel din urma roman din cariera sa, introducand in tehnica novelistica publicistica romantata.
Crima oribila pe care ar fi trebuit s-o povesteasca, in-tr-un articol, pentru cititorii unei reviste din New York, l-a marcat insa atat de puternic pe celebrul scriitor, incat a decis ca nu poate demonta resorturile complicate ale mecanismului care a dus la acea oroare decat intr-o carte. O carte a carei scriere s-a transformat in subiect de roman, la randul sau subiect de film.
Multi vor merge sa vada pelicula lui Bennet Miller din curiozitate pentru castigatorul de anul acesta al Oscarului pentru rol principal masculin. Recunosc, si eu am vrut sa vad daca Phillip Seymour Hoffman e mai „tare“ decat a fost Joaquin Phoenix in „Walk the Line“.
Ei bine, raman la parerea mea ca rolul lui Johnny Cash al celui din urma a fost mai complex din punct de vedere actoricesc, iar interpretarea lui Phoenix - mai convingatoare. Dar asta nu diminueaza cu nimic valoarea lui „Capote“, un film care, desi construit in jurul unui personaj, transcede prin profunzime (iar realizarea este pe masura) filonul biografic.
Povestea este spusa curgator, iar Truman Capote este fascinant, atat ca aparitie scenica, cat mai ales drept caracter, ceea ce ar putea sa abata atentia spectatorului de la adevarata intriga a filmului: jocul de-a soarecele si pisica dintre scriitor si criminal. Ambii au un interes comun, sa amane punerea in executie a pedepsei capitale.
Cap