Teatru. O intrebare, un raspuns
"Imi place ce fac si asta imi da putere"
- De fiecare data imi raspundeti la telefon - fie zi, fie seara tarziu - cu aceeasi voce tonica, reconfortanta. Cum reusiti sa va mentineti acelasi tonus, iubita doamna, aveti cumva o reteta proprie?
- Reteta mea e ca imi place tot ce fac, fie ca joc sau vorbesc la telefon, ori pritocesc borsul dietetic de varza. Ma bucur de ceea ce fac, iubesc mult scena si spectatorii ei, si asta ma incarca de energie. Teatrul e viata mea si asta fac mai tot timpul, repet, joc, inregistrez, plec in turnee in tara ori in afara, cunosc oameni interesanti, imi fac prieteni noi ori revin la cei vechi. Imi place sa stau de vorba cu oamenii, chiar si asa grabita, intre doua repetitii sau deplasari. Uitati, maine, dis-de-dimineata, plec la casa de la mare, fiindca s-a stricat acoperisul si curge inauntru. Aseara, tarziu, o vecina a sunat la usa, i se facuse rau si m-a rugat sa chem Salvarea. Pana la urma, am tinut-o de mana, i-am vorbit si s-a linistit. N-a mai fost nevoie de internare. O vorba de incurajare poate face cat un energizant. Sa nu mai spun ce inseamna vorba de duh! Rasul e terapia noastra, antidotul la tot ce se intampla rau in jur. Faptul ca joc comedie ma mentine si ma salveaza. Am si eu tot atata nevoie de haz de necaz ca si spectatorii ce umplu salile. Jucam nu doar in Bucuresti (deocamdata intr-un sediu de pe Lipscani, pana ni se repara teatrul din Calea Victoriei), ci si la mii de kilometri de casa, in Israel de pilda, unde suntem solicitati mereu. In ciuda conditiilor grele in care traiesc acolo - cu ciocniri armate zi si noapte -, oamenii vor sa duca o viata normala. Nu renunta la teatre, concerte sau expozitii, iar seara se plimba pe faleza. E induiosator sa vezi perechi de varstnici, intorsi de la concerte, prelungindu-si bucuria, plimbandu-se mana in mana pe m
