- Editorial - nr. 118 / 19 Iunie, 2006 Pentru producatorul agricol roman care practica o agricultura de subzistenta, pe suprafete mici, cu o tehnologie de moda veche, 1 ianuarie 2007, reprezinta un moment istoric, de cotitura. Cei care nu se vor asocia, sau nu vor da terenul in arenda, nu mai beneficiaza de sprijin din partea statului sub forma de subventie, iar in ce priveste valorificarea productiei, n-au nici o sansa sa faca fata concurentei. De cativa ani, guvernantii Romaniei intreprind eforturi serioase pentru pregatirea populatiei in vederea aderarii, mai ales la cel mai dificil capitol _ agricultura. Au aparut reglementari privind cota pentru produse agricole, un accent deosebit s-a acordat cotei de lapte, o sursa sigura de venit pentru majoritatea locuitorilor din mediul rural. Apoi, s-au infiintat in fiecare judet birouri pentru acordarea rentei viagere persoanelor in varsta care isi dau terenul agricol in arenda sau il vand. Extrem de mediatizate au fost programele SAPARD si Fermierul, pentru incurajarea exploatatiilor agricole mari, viabile. Nu in ultimul rand, s-au elaborat acte normative privind standardele de calitate a produselor, igienei alimentare si protectia mediului inconjurator si alte, si alte masuri. Vom reusi sa facem fata exigentelor impuse de directivele Uniunii Europene? Iata o intrebare care trebuie sa ne preocupe mai mult, clasa politica sa lase deoparte circul si sa coboare pe pamant, in teritoriu, printre oameni, pentru a le explica pe inteles ce presupune aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, altfel ne vom trezi cu un numar foarte mare de contestatari, de cetateni dezamagiti, incercati de nostalgii dupa epoca socialista. Din nefericire, in numeroasele calatorii pentru documentare intreprinse in judet, n-am intalnit nici un parlamentar muresean, nici un lider politic, la o discutie cu alegatorii pe tema integrarii. Este adevarat