A fost nominalizat la Premiile Galelor Uniter pentru modul exceptional in care interpreteaza rolul Sarik, din "Inima de caine". La doar 27 de ani, Marius Manole este o reala speranta a scenei romanesti: un tanar inteligent, sensibil, indragostit nebuneste de teatru, un actor total, care-si joaca, "pe viata si pe moarte", personajele. In ciuda oboselii de dupa spectacolul la care am fost sa-l vedem, a acceptat sa acorde revistei noastre un interviu, intr-o cafenea retrasa, departe de iuresul Capitalei
"Nu sunt facut pentru zarva acestor timpuri"
- Cu rolul Sarik, din Inima de Caine, ai fost nominalizat la Premiile Galelor Uniter. Ti-a fost de folos? Ce inseamna un premiu in cariera unui actor?
- Nominalizarea m-a bucurat foarte mult, fireste, a fost o confirmare care mi-a prins bine. Dar adevaratul castig a fost ca am jucat in regia lui Yuryi Kordonskyi, alaturi de Victor Rebengiuc. De Yuryi stiam, imi placea foarte mult, e cunoscut pe toata planeta prin spectacolele lui magistrale, si ma asteptam ca intalnirea cu el sa fie deosebita. Castingul pentru rol a durat trei minute. I-a placut ca am intrat si m-am asezat pe scaun, cu picioarele sub mine. Eram foarte, foarte obosit. M-a intrebat: "Ai casa?". Am zis: "Nu!". "Ai familie?" "Nu!" "Ce ai?" "N-am nimic." "Daca maine ar fi sa iti propun sa plecam in lume, sa lucram, ai veni?". Am zis: "Da!", si asta a fost tot. "La revedere!" A simtit ca sunt si eu un caine pribeag. Iar repetitiile au mers foarte bine pentru ca, inainte de a fi un regizor bun, el este un om extraordinar. Nu mi-a reprosat niciodata nimic. Prefera sa-mi spuna: "E bine, dar hai sa incercam si asa". Niciodata n-a zis: "E prost". Asta mi-a dovedit generozitatea lui mare si m-a ajutat sa-mi pastrez increderea in mine. Iar apoi, a fost intalnirea cu Victor Rebengiuc. Primele trei zile au fost groaznice. Mi-era frica. Cred ca dan
