Cei mai multi dintre primarii judetului habar n-au cum sa intervina in caz de situatii de urgenta. Aceasta este concluzia la care au ajuns membrii Comandamentului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Vâlcea, in urma ultimei intrevederi cu toti primarii din judet, care aveau obligatia sa intocmeasca planurile de aparare impotriva inundatiilor. Potrivit conducerii Prefecturii Vâlcea, termenul-limita pentru predarea acestor planuri de risc fusese fixat pentru sfârsitul lunii mai. Asteptând in zadar depunerea acestora, Anuta Handolescu, prefectul judetului, a organizat o intrunire pentru a clarifica situatia cu toti primarii comunelor. Când acestia au fost luati la intrebari daca le-au intocmit, cei mai multi au inceput sa ridice din umeri. „Din 89 de primari, doar 57 au predat planurile corect intocmite. Alte opt planuri prezentate au necesitat modificari, iar restul primarilor nu au adus nici un plan. Cei care nu au intocmit planurile de aparare impotriva inundatiilor, inghetului si poluarilor accidentale vor fi amendati conform prevederilor legale, desi intâlnirea a fost organizata cu scopul de a evita asemenea masuri“, a declarat indignata Anuta Handolescu. Din categoria edililor care nu si-au facut datoria de a-si planifica interventiile in caz de urgenta fac parte in special cei aflati in zonele marginase ale judetului, unde alesii locali au considerat ca primesc mai greu controale de la judet. Printre primarii aflati in aceasta situatie se regasesc cei din Boisoara, Câineni, Cernisoara, Diculesti, Ghioroiu, Gusoieni, Livezi, Malaia, Mateesti, Otesani, Perisani, Popesti, Rosiile, Runcu, Sinesti, Slatioara, Stanesti, Sutesti, Stefanesti, Susani, Tetoiu, Valea Mare, Voineasa. Nu fac insa exceptie nici primari mai apropiati de centrul administrativ al judetului, cum ar fi comuna Frâncesti sau orasul Ocnele Mari, localitati care s-au confruntat cu situatii de urg