Primul mare peste al securismului aproape ca a cazut in plasa. Nu ne bucuram - poate ca nici nu e cazul, intrucit e agatat atit de tirziu -, dar ne intristam si ne dam de ceasul mortii ca acesta nu e pe cale sa fie prins cu metode curate.

Nu e o tema noua: sintem obisnuiti sa alegem sensurile mici, meschine, derivate, derutante si sa ocolim sensul mare, obligatoriu, al unor momente de rascruce ale istoriei noastre recente. „Scandalul“ Voiculescu - editia adusa la zi, revizuita si, esential, adaugita - ne ofera doua mari motive care intaresc nefasta traditie a driblingului adevarului.

Primul il are ca sursa pe insusi seful conservatorilor: decizia CNSAS cum ca Dan Voiculescu ar fi fost colaborator al Securitatii, care nu e inca publica, dar care a transpirat catre presa, anuleaza cele mai teribile mituri despre acest personaj - mitul lui Voiculescu ca general de Securitate si, secundo, ca detinator si exploatator al conturilor lui Ceausescu.

Al doilea vine dinspre presa si e imbratisat, cu entuziam, de avocatii si apropiatii liderului conservator: marele public a aflat ca sentinta pusa de CNSAS, urmare a unor lucraturi politice, se datoreaza unor scurgeri de informatii.

Atit scurgerile de informatii, cit si lucraturile politice ar fi, spun moralistii de serviciu, blamabile. Daca primul motiv e din start fals in argumentul care il sustine, al doilea e mai complicat si, de aceea, mai pervers.

Noile dezvaluiri despre Dan Voiculescu nu anuleaza ce se spune de rau despre acest personaj, ci doar ce se spune de bine; cind esti indicat drept colaborator al Securitatii, nu poti sa pretinzi nici ca esti o victima si, cu atit mai putin, ca ai fi un invingator decit in situatia in care tii cu tot dinadinsul sa faci glume ieftine, la care sa rizi numai tu si oamenii a caror vocatie certa e sa iti curete scamele de pe reve