Copiii tiganilor caldarari din Ardeal sunt constransi de traditie sa se casatoreasca de mici si sa renunte la scoala desi, adesea, sunt premianti. Povesti adunate la un meci de fotbal, pe tapsanul din Porumbacu de Jos, un sat din judetul Sibiu.

Baruta, nevasta la 12 ani

Copiii tiganilor din Porumbacu de Jos joaca fotbal pe-o pajiste verde. Alearga tipand cat ii tin puterile, dupa "lobda", mingea cea alba, si palariile negre le zboara in toate directiile. "Pas la mine, pas la mine", striga o tigancusa care fuge de mama-focului pe tapsan, cu coditele impletite cu bucati de panza rosie, fluturandu-i in urma. Are o mutrita simpatica si obraznica si-i scapara ochii. Ajunge la minge si zbang!, cand ii paleste una, sare de abia o mai vezi. Suntem pe maidanul din spatele cartierului tiganesc, in plin camp, iar in zare, dincolo de case, se zaresc crestele albe ale Fagarasilor.

Copiii sunt imbracati curat, nu injura si, daca n-ar juca fotbal, tinandu-se cu mainile de palarii, n-ai face diferenta intre ei si cei de alt neam: bucuria de a alerga, de a se juca este la fel peste tot. Atata doar ca Baruta, fata de 12 ani care a sutat decisiv catre poarta, are tot timpul un batic pe cap. Asta inseamna ca este maritata. Si multi dintre baietii care chiuie alergand dupa minge sunt deja "tocmiti" ca logodnici si soti, in timp ce adolescentii de 15-16 ani care au intrat si ei in joc sunt deja... parinti. Chiar daca foarte multe s-au schimbat in viata si obiceiurile tiganilor nomazi din Ardeal, incepand cu trecerea de la cort la casa, traditia aceasta de a-si casatori la varste fragede copiii s-a pastrat. Iar in momentul in care s-au casatorit, au si renuntat la scoala.

Rada, printesa cu ochii verzi

Oprindu-se doar pentru a-si mai aranja pe cap baticurile ravasite de vantul sfarsitului de primavara, doua adolescente lucreaza de cateva or