Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voiculescu n-ar prea iesi de la guvernare

Publicat in Romania Libera, marți 20 iunie 2006 ·

Iesirea de la guvernare a Partidului Conservator se mai amana. Cum era si de asteptat, de altfel, caci, daca Dan Voiculescu ar fi avut cu adevarat de gand sa-si scoata partidul din Guvern, ar fi facut-o imediat dupa ce Colegiul CNSAS l-a declarat informator al fostei Securitati ca politie politica. Sedinta Biroului politic al PC a urmarit ieri modelul dilemei magarului lui Buridan, Dan Voiculescu fiind prins intre orgoliul sau si dorinta membrilor partidului de a nu lasa din brate cascavalul guvernarii. Potrivit unor surse din conducerea PC, Voiculescu le-a spus subalternilor sai ca el personal doreste sa treaca in opozitie, avand in vedere ca sentinta CNSAS nu-i mai permite sa fie nici vicepremier si nici sa ramana senator. Insa, a spus el, ar fi semnale de la organizatiile partidului ca nu toti membrii sunt de acord cu parasirea Guvernului. Drept pentru care, in spirit democratic, el doreste sa fie luata o decizie dupa consultarea Consiliului National care va avea loc duminica. Potrivit surselor citate, locotenentii lui Voiculescu din Biroul Politic au sustinut cu tarie varianta iesirii de la guvernare chiar daca pe la colturi recunosc deschis ca n-ar vrea sa renunte la putere. In Partidul Conservator se vorbeste cu insistenta despre posibilitatea ca in cazul in care se decide iesirea de la guvernare un mare numar de parlamentari si chiar si actualul ministru al Economiei, Codrut Seres, sa paraseasca partidul, trecand la PD sau PNL, avand in vedere ca Partidul Conservator nu are nici o sansa ca la viitoarele alegeri anticipate sa mai intre in Parlament. Deci in aceste conditii este foarte probabil ca duminica, la Consiliul National, sa se decida ramanerea in arcul guvernamental. Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a declarat ieri ca de vineri pana duminica "vor fi consultate filialele partidului si parlamentarii PC pentru a se afla care este punctul lor de ve

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță o investiție de 100 de miliarde de dolari în SUA a unui gigant producător de cipuri: ”O chestiune de securitate naţională”

Ziare.com acum 17 minute
Gigantul producător de cipuri Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) intenţionează să investească cel puţin 100 de miliarde de dolari pentru a-şi dezvolta operaţiunile de producţie din Statele Unite, unde va deschide cinci facilităţi de f

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 51 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum o ora
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum o ora
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

SUA ar căuta un plan pentru o posibilă reducere a sancțiunilor împotriva Rusiei

Adevarul acum 56 minute
Statele Unite elaborează un plan pentru a acorda Rusiei o eventuală reducere a sancțiunilor, în timp ce președintele Donald Trump încearcă să restabilească relațiile cu Moscova și să oprească războiul din Ucraina, au declarat pentru Reuters un ofici

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 3 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 5 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

0°/10°
mar.

1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°