Cardiologi cu renume îşi împărtăşesc la Târgu Mureş din cunoştinţele salvării inimilor a mii, sau poate sute de mii într-o viaţă, de pacienţi. Descoperă cu pasiunea primului început (scuzaţi-mi pleonasmul) delicatese ale unei operaţii pe cord, a unor simptome niciodată percepute etc.

Undeva mai jos, un purtător de cuvânt, paradoxal, se contrazice la succesiunea frazelor, încercând să minimalizeze un şir de incendieri şi acuzându-ne de neconformitatea cu realitatea.

La mii de kilometri distanţă, separaţi de lumea noastră luptătoare pentru viaţă sau falsă dreptate, câţiva tineri încearcă să ne arate o altă faţă a realităţii. Mult mai dură. Dune de nisip, munţi golaşi de vegetaţie, buncăre neştiute pline de luptători ai terorii. Kandahar, Afganistan, a fost să fie luni. O explozie urâtă în care un târgumureşean a fost rănit uşor. Din fericire.

În lumea noastră, lupta este alta. Un scandal administrativ, o comisionare la sânge a unei licitaţii, un trucaj zilnic al realităţii… Până la urmă a ta însuţi/însăţi. În lumea lor, războiul e altul. Şi se moare pentru el.

În lumea noastră ne pregătim de concediu. Aderarea va veni ea. Pentru că trebuie. Nu pentru că vrem să muncim în astă vară, nu pentru că am fi pregătiţi sau că ne dorim prea mult uniunea.

În lumea lor, NATO, UE, capitalismul, globalizarea au venit mai repede. Şi ei au vrut să aderăm, să ne integrăm, înţelegând mult mai devreme spre ce ne îndreptăm. Din corturile tremurătoare în faţa unei grenade amărâte.

În lumea noastră, asta e o ştire.

De agenţie. De jurnal la ora 7. Îi va ocupa pe câţiva maxim vreo săptămână.

În lumea lor, e spaimă fără eroism.

În a mea lume îmi vine în minte fraza dintr-un roman – eroi sunt cei care rămân în viaţă.

Până la urmă de ce murim în teatre de război, în bătălii care nu sunt ale noastre? De ce om avea morţi pentru state