Traian Basescu a exorcizat un rau bine ascuns ani intregi in noi insine: sintem calduti, mediocri, ne multumim cu putin, iar performanta n-am atins-o decit in incompetenta si furt.

La primul sau discurs in fata Parlamentului, seful statului a dezvelit statuia minciunii ridicata cu migala de guvernele de dupa ‘89 pe soclul unor inscenari de prost-gust: pe mitul inselator si profitabil al solidaritatii sociale, pe jelania vulgara ca sintem un popor mare si muncitor strivit in elanul sau de forte obscure de afara si dinlauntru, pe mitul ca avem geniu si o

„educatie exceptionala“, pe raportari triumfaliste si propaganda euforica. Cu dexteritatea deprinsa in lunga noapte comunista, confectionam performante si tricotam aparente convenabile. Jumatatile de masura in exercitarea puterii publice insotite de un anumit soi de paralizie administrativa tot aici isi au originea: in mediocritate.

Intr-un sistem public de promovare ros de coruptie, viciat de jos pina sus, mediocritatea a patruns cu usurinta in esaloanele superioare de putere. In fond, mediocritatea este garantia unui sistem controlabil, ingredientul de baza in reteta statului captiv. Ani in sir am mimat reforma, am raportat performante trucate si am construit aparente convenabile.

Am inginat regulile europene, dar am jucat dupa ale noastre. Ne-am protejat imaginarul colectiv, resemnati in fata propriei neputinte, cu argumentul suprem ca, in fond, sintem „romani“. „Mediocritatea functionala a institutiilor statului roman“, sfisietoare constatare, n-ar exista fara succesul mediocritatii individuale.

Figura incompetentei de succes si a imposturii temerare fac cariera in politica, administratie, justitie sau in presa. Iliescu a brevetat modelul mediocritatii de sistem, iar Constantinescu, dincolo de toate meritele sale, nu va scapa de stigmatul mediocritatii pol