Cei care au schimbat luni canalul, ca sa nu piarda ultimele incercari ale togolezilor de a egala, au ratat golul inscris de presedintele Basescu in poarta liberalilor, in minutul 7 al discursului sau.
A fost momentul in care, in absenta din sala a premierului si sub privirile intelepte ale sefilor serviciilor secrete, presedintele, in tricou PD, a deschis scorul cu o referire la „refuzul restructurarii”.
Presedintele stie insa ca nu restructurarea este marea minune pe care o asteapta „romanul simplu”, care, cu cuvintele sale, „trebuie sa dea bani la ghiseu, la doctor, la judecatorie, la administratie, sau pe unde are de rezolvat probleme”.
De aceea, dupa ce s-a racorit cu golul, a cerut un „efort maxim”, deoarece „in punctele-cheie ale vietii economice si sociale, Romania se inscrie intr-o zona a mediocritatii”.
A trecut apoi in revista domeniile problematice: educatia, sanatatea (cu accente critice la adresa ministrilor raspunzatori de primele doua), agricultura, justitia, lupta impotriva coruptiei. Adica cele neglijate sau, in ultimul caz, cel folosit de toate guvernele anterioare.
Era util daca prezentarea marilor deficiente avea loc inainte de alegeri. Era bine daca Alianta D.A., in care actualul presedintele juca un rol de frunte, oferea de pe atunci o viziune de ansamblu prin care Romania sa fie scoasa din „zona mediocritatii”.
Presedintele, care a facut parte din mai toate guvernele postdecembriste (exceptand administratia Nastase, cand era totusi primar al Capitalei), trebuie sa stie cum se lucreaza in ministere, agentii si primarii, cum au fost si sunt numiti functionarii etc. Care au fost si ar fi solutiile sale?
Caci ar fi prea simplu daca problemele Romaniei ar putea fi rezolvate doar prin restructurari (in principiu firesti si probabil necesare, dar greu de facut cand guver