Marţi seara, între orele 21 – 22, Poliţia Reghin a acţionat pe linia disciplinizării bicicliştilor, sub aspectul echipării regulamentare a acestora şi determinării să nu conducă sub influenţa alcoolului. Au fost avertizaţi un număr de 12 biciclişti, alţii cinci fiind sancţionaţi contravenţional pentru neechiparea corespunzătoare a bicicletelor. Conform regulamentului, o bicicletă echipată corespunzător trebuie să aibă în spate "ochi de pisică", iar în faţă o sursă de lumină pentru a fi cât mai vi zibilă participarea şi prezenţa acestora în trafic, mai ales pe timp de noapte. Nici conducătorii auto nu au fost neglijaţi, aceştia fiind controlaţi de către politişti luni dimineaţa, când, pe parcursul celor două ore de control "au fost depistaţi un număr de trei conducători auto care au fost sancţionaţi, împotriva lor fiind luată şi măsura complementară de reţinere a permisului de conducere", ne-a declarat comisar Aurel Moldovan, şeful biroului Poliţiei Rutiere. (A.P.)
Marţi seara, între orele 21 – 22, Poliţia Reghin a acţionat pe linia disciplinizării bicicliştilor, sub aspectul echipării regulamentare a acestora şi determinării să nu conducă sub influenţa alcoolului. Au fost avertizaţi un număr de 12 biciclişti, alţii cinci fiind sancţionaţi contravenţional pentru neechiparea corespunzătoare a bicicletelor. Conform regulamentului, o bicicletă echipată corespunzător trebuie să aibă în spate "ochi de pisică", iar în faţă o sursă de lumină pentru a fi cât mai vi zibilă participarea şi prezenţa acestora în trafic, mai ales pe timp de noapte. Nici conducătorii auto nu au fost neglijaţi, aceştia fiind controlaţi de către politişti luni dimineaţa, când, pe parcursul celor două ore de control "au fost depistaţi un număr de trei conducători auto care au fost sancţionaţi, împotriva lor fiind luată şi măsura complementară de reţinere a permisului de conducere", ne-a decl