Anul 2001. În parcul sediului din şos. Kiseleff al partidului care cu şase luni în urmă câştiga triumfal alegerile după o guvernare de coaliţie dezastruoasă adie aer sărbătoresc. Premierul Năstase, devenit totodată şef de partid prin ieşirea din dispozitivul organizatoric al preşedintelui Iliescu, îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Festivităţile au căpătat, prin grija harnicilor săi colaboratori, aerul unei veritabile sărbători naţionale. Pentru a da prilej tuturor celor dornici să-şi prezinte omagiile şi să-l asigure pe cel mai puternic om al momentului de totalul lor devotament, protocolul de partid şi de stat a organizat trei reprize de prezentări: una la Parlament, pentru membrii corpului legiuitor, o alta la partid, pentru lumea bună şi pentru VIP-uri şi ultima, spre seară, la Snagov, dacă îmi aduc bine aminte, pentru colegii din guvern şi partid, oamenii apropiaţi.
La Kisseleff, oaspeţii sosiţi buluc au fost ordonaţi într-o coadă lungă ce pornea de la intrarea din spatele palatului şi sfârşea undeva pe pajişte, unde premierul, la trei ace, mulţumea din vârful buzelor, adresând câteva cuvinte celor care meritau un spor de atenţie. În spatele său, sepepiştii de serviciu primeau şi depozitau cadourile, între care se remarcau ambalajele specifice tablourilor. Întreaga manifestare căpătase un aer straniu de religiozitate, nimeni cutezând să fluiere în biserică cu vreun gest care ar fi ieşit din regulile protocolului. Cinci ani mai târziu. Palatul Parlamentului, aripa în care a fost amenajat Muzeul de Artă Contemporană. Cu două zile mai devreme de data din calendar, deputatul Adrian Năstase îşi sărbătoreşte aniversarea într-un mod original: lansând volumul „Codul lui Zambaccian” - o culegere de articole pe care le-a publicat în ultimul an înt-un cotidian central, care i-a oferit cu generozitate o rubrică. Gazdă atentă, autorul îşi primeşte puţinii invitaţi sosi
