Divizia secundă, anticamera „Ligii I” (cum se va numi din toamna acestui an divizia A, care a avut această denumire de la constituire, din 1932), şi-a încheiat „mandatul” cu numărul 67, sâmbătă, odată cu finala barajului de promovare. Odată cu acest meci, s-a încheiat disputarea campionatului diviziei a doua cu trei serii a câte 16 echipe (48 în total), urmând ca din toamnă să se reia cu numai 36 de echipe (două serii cu câte 18 echipe). Odată cu numărul mai mic de echipe s-a produs şi schimbarea în sistemul de promovare – retrogradare. Din fiecare serie vor promova direct, primele două clasate şi vor retrograda tot direct în divizia C, ultimele patru echipe. Lupta va fi mai interesantă pentru că o treime din echipe vor fi angrenate în cele două zone.
Ce a dat ediţia recent încheiată a diviziei secunde. Două formaţii, foste divizionare au promovat în Ligă de pe primul loc: Ceahlăul Piatra Neamţ, cu 12 ediţii, pe prima scenă din prima serie – estică, Universitatea Craiova, cu o vechime de 42 de ani în „A” şi două debutante: Liberti Salonta, din seria a treia – ardeleană, echipă constituită în 2004 şi care pe rând a fuzionat cu Olimpia Salonta (în divizia C) şi imediat cu CSM Medgidia (în divizia B) şi Unirea Alexandria, dintr-o localitate de numai de 20.000 de locuitori, dar cu o susţinere deosebită din partea unor potenţi oameni de afaceri. Cum Liberty Salonta, aparţinând românului – austriac Marius Vizer nu este bine văzută la Oradea, echipa a şi luat drumul Gorjului, unde va fuziona cu Pandurii. Ca la noi la nimeni. Echipa sudistă, Unirea, este din cel mai mic oraş al ţării, prezent cu echipă în primul eşalon. Ceva asemănător a mai fost prin anii ’50, când efemer a tranzitat prin „A”, Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc sau Avântul Reghin.
Apariţia unor
noi nume, dar şi căderea altora
Surprinzător sau nu, în lupta la vârf în cele tre