- Editorial - nr. 120 / 21 Iunie, 2006 Intr-un timp bantuit de insingurari si nelinisti existentiale provocate de prabusirea desacralizanta a scarii de valori, in lipsa unei alternative pozitive, individul comun, omul de pe strada se multumeste cu paradisul provizoriu al prezentului imediat, resemnandu-se la minima rezistenta... a painii - tot mai scumpe si mai putine - si a circului - cu precadere politic -, componente indispensabile, de cand lumea, ale tacticii de mancurtizare si manipulare a "turmei". Romania "culturala" a ultimului deceniu si jumatate constituie o dovada elocventa in acest sens - mai mult, situatia pare a fi scapat de sub control nu neaparat sub aspectul pozitionarii actului creator de reala valoare pe locul ce i se cuvine, ci privitor la anihilarea celei mai numeroase categorii de receptori prin intoxicarea ei cu subproduse ce ii hartuiesc simturile, scutindu-o de efortul de a gandi si de a-si controla atitudinea. "Intoarcerea la natura" pare a fi sloganul acestora, tinta nefiind puritatea frusta dorita de Rousseau, si nici insula serena populata de Philemon si Baucis, ci underground-ul mai mult sau mai putin afrodisiac al unui primitivism cu dublu sens - catre si dinspre societatea in deriva. Arta in sine tinde sa se reintoarca in turnul ei de fildes, ricosand din crusta de mizerie care, incet dar sigur, se sedimenteaza in mentalul receptorului (telespectator, cel mai adesea) de ambe sexe, cu precadere tanar, din pacate. Cu toate acestea, mai exista temerari, luptatori - fie si cu morile de vant, uneori - pentru care deviza "garda moare, dar nu se preda" se identifica fericit cu sensul propriei existente, cu bucuria ludica de a iubi redescoperind si impartasind cu semenii... "zapezile de altadata"... Ma gandeam la toate acestea, urmarind luni, cu reala placere, excelenta emisiune "Suflete tari" de pe Antena, realizata de actorul Nicola