Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediocritatea urca in Palat

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 iunie 2006 ·

Minunea nu s-a produs in Parlament nici luni. Am sperat ca seful statului va da semnalul incetarii disputelor din interiorul Aliantei. Am crezut ca se va profita de prilej pentru o eventuala impacare intre presedinte si premier. Pe un teren "neutru", PNL si PD ar fi putut lasa orgoliile la o parte pentru a salva guvernarea. In sfarsit, puterea si opozitia aveau ocazia sa arate ca mai presus de interesul national nu exista altceva. Ca si dumneavoastra, stimate cititor, m-am inselat! Clasa politica nu se poate ridica peste mediocritatea de care vorbea Traian Basescu. Cu tot dinadinsul vrem sa aderam la UE, dar fara sa renuntam la dispute, lupte, intrigi sau acuzatii multe lipsite de sens. Pana nu ne punem poalele in cap, aruncand cu noroi in toate partile, in vazul milioanelor de romani, cu riscul de a provoca o criza politica generala, nu ne lasam. Luni, in Parlament, am putut sa-l vedem pe seful statului cum torpileaza Guvernul, criticand pe toata lumea pentru problemele grave ale tarii. Din nou primul ministru a fost facut zob chiar daca nu a fost de fata. Calin Popescu Tariceanu a avut alte treburi. A considerat ca discursul lui Basescu nu merita efortul de a fi prezent alaturi de senatori, deputati si ceilalti membri ai Executivului. Era gata-gata sa vedem un prezidiu fara nici un ministru liberal. Daca si Flutur cobora in sala, democratii ramaneau la tribuna doar cu consilierii de la Cotroceni. Ce semnificatie are acest gest? Pur si simplu pe premier nu-l intereseaza parerea fostului sau coleg de Alianta. Stie ca intre el si presedinte nu mai exista punte de dialog. Si ca liberalii nu mai au nici o relatie cu pedistii nici macar formal. In atare conditii, inclin sa cred ca divortul dintre PNL si PD a fost contrasemnat din nou in Parlament, fiind urmarit in direct de o tara intreaga. In aceasta situatie, nu stiu ce rost a mai avut intalnirea de luni. Faptul ca pr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 3 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°