Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calea ferată a vieţii

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 21 iunie 2006 · ·

După ce a terminat Liceul Industrial, Liviu Timar, acum în vârstă de 43 de ani, s-a angajat, în urmă cu 22 de ani, la CFR. De-atunci a urmat numeroase cursuri de specializare. "Am mai multă şcoală decât ani", spune zâmbind Liviu. Pentru fiecare post pe care l-a ocupat, a făcut un curs de specializare şi de fiecare dată când i s-a ivit ocazia să avanseze, nu ezita să se apuce din nou de învăţat. Prima dată când a intrat în CFR, a lucrat pe postul de întreţinere locomotivă. După ce a făcut cursuri de conductor de tren, a practicat această meserie timp de doi ani. Mai apoi, după alte cursuri, a fost numit impegat de mişcare, dar nu s-a oprit aici. A fost şi controlor de trafic călători, revizor de bilete, conductor de tren la bagaje. "Sunt un om ambiţios şi îmi place să învăţ cât mai multe. De-asta am urmat atâtea cursuri. La un moment dat am fost operator chimist. Apoi am lucrat în mină, pe postul de mecanic, la departamentul responsabil cu partea hidraulică. Am urmat alte cursuri şi m-am angajat ca reglor de strunguri automate. Am avut parte de tot felul de locuri de muncă şi fiecare a fost interesant în felul lui", povesteşte Liviu Timar.

Momentan lucrează pentru CFR Mesageria, dar nici acum nu ar refuza să mai facă nişte cursuri de specializare. "Colegii râd şi spun că am mai multe diplome decât ani. Dar mie mi-a făcut plăcere să învăţ mai multe meserii şi să citesc ", spune Liviu.

În timpul liber merge la pescuit sau îşi ajută fiul. "Sunt pasionat de electronică, iar fiul meu cu asta se ocupă, aşa că, ori de câte ori am ocazia, îl ajut", spune Liviu. Este căsătorit de 19 ani, are doi copii şi spune că este fericit şi mândru de familia lui. "Pentru mine, familia este foarte importantă. Îmi place să-mi petrec timpul liber alături de ei. Asta pentru că muncesc foarte mult şi îi văd destul de rar", mărturiseşte ceferistul.

Sorina SZAKACS

După

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 36 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 35 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 19 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 27 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°