Anglia şi Suedia s-au bătut marţi seară în meci direct pentru locul 1 al Grupei B. Era de aşteptat să vedem o încleştare de foc, ţinând cont că trebuia evitat locul doi care aducea apoi drept adversară pe Germania. Partida a fost plăcută ochiului, a avut nerv şi faze de poartă, dar a lăsat la final impresia că cele două echipe au preferat un scor liniştitor, care să nu supere niciuna din tabere. A fost 2-2, cu englezii de fiecare dată la conducere, prin golurile lui Joe Cole (34)-poate cel mai frumos al turneului- şi Steven Gerrard (85). Au adus egalitatea pe tabelă Marcus Allback (51) şi Henrik Larsson (90). Anglia câştigă grupa şi va juca împotriva Ecuadorului în optimi. Dar trupa lui Eriksson nu-l va avea la dispoziţie pe atacantul Michael Owen, care s-a accidentat grav în minutul 4 şi mai mult ca sigur va rata tot restul Mondialului.
Neiertători
Nebunie în Germania. Naţionala ţării gazdă a obţinut la pas calificarea în optimile CM, după ce a adunat tot ce se putea din grupa A. După două victorii, cu Polonia şi Costa Rica, mai mult fără gust, nemţii şi-au revenit în derbiul cu Ecuador şi au practicat fotbalul care a reaprins spiritele din tribunele stadionului din Berlin. O victorie fără dubii, 3-0, goluri Klose (4, 44) şi Podolski (57), în faţa unei trupe care a tratat prea lejer acest meci. Selecţionerul Luis Suarez a introdus pe teren un unsprezece din care lipseau patru titluari. În aceste condiţii, ecuadorienii nu puteau spera la mai mult. Pentru ei însă e suficientă bucuria calificării mai departe.
Ieşire frumoasă
Meciul al doilea al grupei B dintre echipa Paraguayului şi cea a statului Trinidad-Tobago conta prea puţin, câtă vreme punctul de interes era la partida Anglia-Suedia, unde se întâlneau calificatele grupei. Fără prea mulţi ochi aţintiţi asupra lor, sud-americanii au dorit să încheie frumos această ediţie a Mondialului. Şi