Institutul Cultural Roman (ICR) tinde, in ultima vreme, sa acopere in semnificatie numele sau, adica sa devina o institutie de reala promovare a valorilor culturii romanesti peste hotare. Important este ca ICR nu mai lucreaza ca inainte, la intimplare, ci si-a propus, in primul rind, o strategie si metode de promovare a ceea ce are mai bun cultura romana. La cele zece filiale ale sale de pe mapamond, de la New York pina la Tel Aviv, nici o manifestare culturala nu mai poate fi organizata la o simpla propunere a unui veleitar. Exista boarduri de specialitate in tara, care accepta sau resping actiunile culturale.
Se creeaza astfel premisa de-a ridica mult stacheta manifestarilor culturale, acestea nemaifiind privite de opinia publica locala drept un debuseu al unor artisti ratati de origine romana, care considerau, pina mai an, ca ICR trebuie sa le promoveze operele, pe banii contribuabililor, pentru a mentine o relatie buna cu diaspora romaneasca, vezi Doamne, ca altfel se supara romanii de peste granite. ICR a inteles, dupa 15 ani de zile, ca nu este o reprezentanta a disporei culturale romanesti, ca adevarata ei misiune este de a promova valorile culturale romanesti in primul si in primul rind pentru cetatenii tarilor in care activeaza. Nu de mult, citiva intelectuali au propus o serie de scriitori, numai 20, care ar urma sa fie tradusi in strainatate.
Noua misiune a ICR-ului este insa handicapata. ICR-ul exista si nu exista. Are o structura, dar n-are bani. Depinde administrativ, financiar si logistic de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Se consulta cu Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) daca are dreptate in optiunile sale asupra programelor culturale. Astfel ca, in procesul decizional, se amesteca prea multe institutii.
Singura solutie viabila este ca ICR-ul sa devina de sine statator si sa raspindeasca in lume cultura romane
