Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anglia şi Suedia, braţ la braţ în "optimi"

Publicat in Adevarul, joi 22 iunie 2006 ·

Nordicii au avut de fiecare dată puterea să revină, profitând şi de prestaţia jalnică a apărării engleze, ei înscriind prin Allback şi veteranul Larsson. Anglia a câştigat grupa fără Nordicii au avut de fiecare dată puterea să revină, profitând şi de prestaţia jalnică a apărării engleze, ei înscriind prin Allback şi veteranul Larsson. Anglia a câştigat grupa fără emoţii şi aşteptă partida de duminică, cu Ecuador. "Am obţinut ce am dorit, locul întâi în grupă. Am jucat bine, dar nu ne-am apărat la fel de bine. Am luat două goluri după faze fixe şi aşa ceva nu este posibil", a declarat selecţionerul englezilor, Sven Goran Eriksson, care are serioase motive de îngrijorare după ce Michael Owen s-a accidentat în debutul partidei. "Pare destul de gravă, dar trebuie să aşteptăm rezultatele analizelor", a spus tehnicianul. "O victorie ar fi pus capăt celor 38 de ani de secetă, dar mai îngrijorătoare este criza accidentărilor. Fară Owen, Erikkson rămâne cu trei atacanţi, dintre care Theo Walcott nici n-a debutat măcar în Premier League", notează ziarul "The Sun".

Invincibili de 38 de ani

Suedezii au de ce să fie mulţumiţi de rezultat. Ei bifează a 12-a partidă fără înfrângere în faţa Albionului din 1968 încoace, interval în care au obţinut patru victorii şi opt remize. Selecţionerul Lars Lagerback este cu gândul numai la meciul din "optimi": "Acum aşteptăm Germania, care are o superechipă. Are o apărare bună şi un atac la fel".

Atacantul suedez Marcus Allback a marcat golul cu numărul 2.000 din istoria Campionatului Mondial, în minutul 51. Primul gol din istoria competiţiei a fost înscris pe 13 iulie 1930, la Montevideo, de francezul Lucien Laurent. şi Erik Larsson are motive să sărbătorească, el egalându-l pe Kenneth Andersson în topul celor mai prolifici marcatori suedezi la CM, cu cinci reuşite la trei turnee finale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov. Una dintre victime – o fată de 14 ani, însărcinată

HotNews acum 44 minute
Două persoane au fost atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcitată în 6 luni, şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la spital, relatează

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 40 minute
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 3 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°