In urma cu 55 de ani, in 18 iunie 1951, se scria una dintre filele negre din istoria Romaniei. Printr-un decret emis, in 15 martie 1951, de Ministerul de Interne al Republicii Populare Romania, mai bine de 40.000 de romani au fost deportati in Baragan. Majoritatea erau din Banat.
Calvarul Baraganului a durat pana in 1962 cand, prin dispozitia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, deportatii care au supravietuit au fost lasati sa plece. Multi dintre ei, insa, au fost nevoiti sa ia viata de la capat... Pentru a doua sau a treia oara. Deportarea in Baragan, cosmarul a 45.000 de romani "Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, sa dispuna mutarea din centrele aglomerate a oricaror persoane care nu-si justifica prezenta in acele centre, precum si mutarea in orice localitate a celor care, prin manifestarile fata de poporul muncitor, dauneaza construirii socialismului in Republica Populara Romana. Celor in cauza li se va putea stabili domiciliul obligatoriu in orice localitate". Asa suna decretul emis in 15 martie 1951 prin care a inceput calvarul a peste 45.000 de romani de diferite etnii. Au fost ridicati din casele lor si deportati in Baragan, in mijlocul campiei sterpe. Au fost urcati cu forta in marfare romani, germani, sarbi, bulgari, refugiati din Basarabia si nordul Bucovinei, aromani. Sub amenintarea armei, au facut o calatorie care a durat 16 zile, fara sa stie unde vor fi dusi si ce le rezerva viitorul. In urma au lasat gospodarii cladite de generatii. Au plecat cu doar cateva cufere.
In Baragan au fost lasati in camp, intre maracini, fara apa, fara nimic, fiind nevoiti sa-si construiasca singuri case, sa-si sape fantani. Singura "proprietate" care li s-a dat a fost un par, pe care era aplicat un numar si care reprezenta parcela de teren pe care o primise fiecare familie deportata.
Satele deportatilor au fost total izolate. Din 1951 si pana in
