Tare s-au mirat bucurestenii ca sunt in topul ne-amabililor lumii. Tare m-am mirat eu, ca timisoreanca, de mirarea lor. Ca pe meleagurile noastre mai vezi cate-un supravietuitor al vechilor obiceiuri care cedeaza femeilor locul in tramvai, care nu tranteste usa peste degetele celui care vine din urma, care spune "multumesc" sau intreaba cu ce poate fi de folos. Politetea nu costa. Zambetul nu costa. Amabilitatea nu costa. Sunt, insa, din ce in ce mai rare. Stiam ca in Capitala Frantei, spre pilda, prima data trebuie sa saluti, apoi sa spui ce vrei. Am uitat, ca turist, regula si m-am rusinat cand gardianul de la un muzeu m-a atentionat ca intai se cuvenea sa spun "buna ziua" si abia apoi sa cer ajutor. La Washington, daca nu zambesti si nu intri in schimbul uzual de replici "ce mai faceti?", "multumesc, bine", nu reusesti nimic. Politetea este obligatorie. Zambetul face parte din elementele fara de care viata sociala este de neconceput. Pe meleagurile noastre, politetea a ramas parte a existentei publice, desi s-a mai erodat in timpul marilor schimburi de populatii. Industrializarea rapida, repartitiile obligatorii din anii comunismului, politica de omogenizare a regiunilor tarii au dus, si la noi, la pierderea identitatii si mandriei locului. Banateanul adevarat considera ca lipsa de politete este un defect grav. Si politetea nu se referea doar la zambet si la salut, ci si la respectul fata de limba, obiceiurile si traditiile vecinului. La respectul pentru diversitate, pentru nou, pentru neobisnuit. Vom fi stiind noi, banatenii, ca politetea inseamna si tinerea in frau a emotiilor, si controlul asupra reactiilor, si pastrarea distantei fata de ceilalti. Ei, dar cate nu intra in catalogul "lucrurilor care se cuvin" in termeni banatenesti! Pana la urma, cine ajunge sa cunoasca bucuresteni adevarati, vede ca si in Capitala "lumea buna" se tine de aceleasi reguli.