Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Batuti cu caramida in cap, din cauza nepotului

Doi soti din localitatea Simionesti, comuna Cordun, au ajuns in spital dupa ce au fost batuti cu o teava si o caramida de catre un vecin suparat pe nepotul lor. Emilia C., in virsta de 52 de ani, si Vasile C., in virsta de 50 de ani, s-au prezentat in triajul Centrului de Primire Urgente din cadrul Spitalului Municipal Roman, marti dupa-amiaza, solicitind ingrijiri medicale. Cadrele medicale au stabilit ca Emilia C. a suferit un traumatism toracic prin agresiune, iar sotul acesteia - un traumatism cranio-cerebral acut deschis. Ambii soti au fost internati in sectia Chirurgie a Spitalului Municipal. "Noi avem un nepot, in virsta de zece ani. Iarna trecuta, copilul a iesit afara, la sarbatori, si a inceput sa pocneasca din bici, asa cum e datina. Atunci, un vecin de-al nostru, Ioan Dobreanu, in virsta de 37 de ani, a inceput sa ne injure si sa ne ameninte nepotul. De atunci, nu ne-am mai putut intelege cu vecinul nostru. Marti dimineata, l-am trimis pe baiat la un consatean, sa il cheme la noi ca sa ne ajute la prasit. Cind nepotul nostru a iesit din curte, vecinul a sarit la scandal. L-a injurat si i-a spus ca il omoara daca mai trece prin fata casei lui. Copilul a venit inapoi in casa si ne-a spus ce a patit. Cind sotul meu a iesit in curte, Ioan Dobreanu a luat o caramida si i-a dat cu ea in frunte, apoi a inceput sa-l loveasca in cap cu o teava. Am incercat sa-i sar in ajutor, dar Ioan m-a lovit si pe mine cu teava in coaste", a declarat Emilia C. Cei doi soti l-au reclamat pe agresor la Politie si sint decisi sa il cheme in fata instantei. "Ne-a mai ocarit si amenintat si pe noi, si pe copil, de mai multe ori. A intrat noaptea peste noi in casa sa ne bata, acum doua luni. Nu putem trai cu frica, asa ca speram ca Justitia sa ne scape de el", au spus cei doi soti. Tot in urma unei agresiuni, marti seara a ajuns in spital si Benone M., in virsta de 48 de ani, din Rom

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 19 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 52 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 38 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum 58 minute
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum 2 ore
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°