Cei care, din diverse motive, sunt nevoiti sa locuiasca platind chirie sunt pur si simplu ingroziti de preturile in continua crestere, care au atins deja cote insuportabile. Aparent, dar numai aparent, valoarea chiriilor este stabilita pe o piata libera. Oferta e mica, cererea mare, proprietarii cer si obtin chirii fabuloase. Este incredibil, dar in Bucuresti s-a ajuns la 300 de euro pentru o garsoniera jegoasa, intr-un cartier marginas.
Tupeul proprietarilor, in loc sa fie temperat este alimentat de catre agentii imobiliari care incaseaza pe langa comision si valoarea chiriei pe o luna. Un apropiat imi povestea ca in tentativa de a inchiria un apartament cu doua camere a fost plimbat pe la trei-patri "vizionari" in niste blocuri in care iti era frica sa intri si in apartamente in care iti era sila sa calci. Dar chiria ceruta era cat doua salarii bune!
Situatia este aceeasi peste tot in tara, cu deosebire in centrele universitare sau in orasele care atrag populatia rurala din zona. Am avut dintotdeauna banuiala ca acest fenomen nu este intamplator, ci mai degraba dirijat de o mafie discreta dar puternica. Acum am certitudinea ca este asa, iar daca realitatea cu care voi argumenta aceasta certitudine este bine cunoscuta, nu inteleg de ce se vorbeste atat de putin si in soapta despre ea.
Intr-un targusor prafuit de pe malul Dunarii, o cunoscuta firma europeana investeste in constructia unei fabrici de sticla. In mod inevitabil, oraselul este invadat, pe termen lung, de specialisti straini, dar si de romani detasati aici pe toata durata lucrarilor. Evident, toti acesti oameni trebuie sa se cazeze in conditii civilizate si pentru asta sunt dispusi sa plateasca sume bune ce vor fi, la urma urmei, decontate de catre firmele care i-au angajat. Capacitatile hoteliere ale localitatii sunt nesemnificative, asa incat cei mai multi apeleaza la particulari. @N_
