Că nimic nu e bătut în cuie în politica românească o dovedeşte chiar evenimentul de luni - prezenţa lui Traian Băsescu în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, cu o analiză a activităţii Guvernului în cele 500 de zile de la preluarea puterii. Dacă în decembrie anul trecut, preşedintele afirma fără să clipească: „Avem cel mai bun guvern postdecembrist”, acum nu se sfieşte să-şi corecteze drastic aprecierea. Nu numai că nu este cel mai bun, dar este unul plin de hibe, pe care preşedintele le-a demontat meticulos, spre marea satisfacţie a Opoziţiei. Revăzând la rece textul prezidenţial, nu poţi să-ţi înfrângi tentaţia unei acolade istorice: în martie 2002, într-o prestaţie asemănătoare tot în faţa camerelor reunite, fostul preşedinte Iliescu denunţa „capitalismul de cumetrie” constituit de noua administraţie şi îndepărtarea de nobilele idealuri ale social-democraţiei.

A constituit, ca şi acum, o surpriză violenţa tonului abordat de fostul preşedinte caracterizat, mai degrabă prin propensiune împăciuitoare şi printr-o relativă blândeţe faţă de colaboratorii săi. Dacă deterioarea relaţiei preşedinte-premier în cazul Iliescu-Năstase a fost una mai discretă, nu acelaşi lucru e valabil şi pentru cuplul Băsescu-Tăriceanu. La moment când oferea generoasa caracterizare, Băsescu avea deja îndoieli serioase asupra corectitudinii opţiunii prin care a făcut din Tăriceanu un premier. Avuseseră deja loc câteva conflicte, în special cel pe tema alegerilor anticipate, dar nimeni nu bănuia spre ce zonă acută va evolua această relaţie.

Evenimentul de luni de la Parlament marchează o ruptură aproape definitivă între cei doi centri de putere. Boicotarea de către premier şi de către miniştrii liberali a cuvântării prezidenţiale este fără precedent în istoria postdecembristă. Fără precedent este şi ignorarea de către premier a criticilor prezidenţiale, căci Tăriceanu n-a cat