Şapte puşcaşi marini americani şi un medic din serviciul naval au fost puşi sub acuzare în legătură cu moartea unui irakian, în aprilie anul trecut. Cei opt militari americani sunt suspectaţi că au împuşcat un civil irakian în vârstă de 52 de ani, care suferea de un handicap, în timpul unei operaţiuni de patrulare în localitatea Hamdaniya – aflată la vest de capitala Bagdad.
Ei sunt acuzaţi că ar fi pus apoi o armă şi o lopată lângă cadavru înscenând faptul că bărbatul mort ar fi fost un insurgent care încerca să amplaseze o bombă la marginea drumului. Împotriva celor opt sunt formulate mai multe capete de acuzare – între care crimă, răpire, conspiraţie şi fals în declaraţii.
Colonelul Stuart Navarre, purtătorul de cuvânt al Puşcaşilor Marini, a spus că în acest moment soldaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Aceasta este una dintre ultimele anchete în care sunt implicaţi militari americani care servesc în Irak. Alţi puşcaşi marini, de la aceeaşi bază militară – Pendelton – sunt anchetaţi în legătură cu acuzaţiile că ar fi masacrat 24 de civili irakieni în oraşul Haditha. De asemenea, patru soldaţi au fost acuzaţi de crimă în legătură cu împuşcarea a trei deţinuţi irakieni luna trecută. (I.B.)
Şapte puşcaşi marini americani şi un medic din serviciul naval au fost puşi sub acuzare în legătură cu moartea unui irakian, în aprilie anul trecut. Cei opt militari americani sunt suspectaţi că au împuşcat un civil irakian în vârstă de 52 de ani, care suferea de un handicap, în timpul unei operaţiuni de patrulare în localitatea Hamdaniya – aflată la vest de capitala Bagdad.
Ei sunt acuzaţi că ar fi pus apoi o armă şi o lopată lângă cadavru înscenând faptul că bărbatul mort ar fi fost un insurgent care încerca să amplaseze o bombă la marginea drumului. Împotriva celor opt sunt formulate mai multe capete de acuzare – între care crimă, răpire,