Partidul Comunist din Cuba a anunţat că un membru al Biroului său Politic a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupţie. Este primul caz de această anvergură de la lansarea luptei anti-corupţie de către preşedintele Fidel Castro, anul trecut. Fost membru al Biroului Politic al Partidului Comunist din Cuba, Juan Carlos Robinson a fost acuzat de trafic de influenţă. El este unul dintre cei câţiva lideri politici cubanezi de origine africană care era prezentat de guvern ca un reprezentant de frunte al comunităţii negre şi un model al viitoarei conduceri politice a Cubei.
În luna aprilie el a fost însă demis din Biroul Politic şi acuzat de aroganţă, lipsă de onestitate şi abuz de putere. Conform presei oficiale, Robinson, în vârstă de 49 de ani, şi-ar fi recunoscut vinovăţia.
Preşedintele Fidel Castro – care împlineşte 80 de ani în luna august – a promis anul trecut că va eradica corupţia, precepută drept o ameninţare pentru supravieţuirea sistemului socialist cubanez.
Conducerea Cubei a anunţat că soarta lui Robinson trebuie să servească de exemplu. Condamnarea sa vine pe fondul unei serii de schimbări la nivelul puterii, mai mulţi lideri de frunte fiind înlocuiţi din funcţii. (I.B.)
Partidul Comunist din Cuba a anunţat că un membru al Biroului său Politic a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupţie. Este primul caz de această anvergură de la lansarea luptei anti-corupţie de către preşedintele Fidel Castro, anul trecut. Fost membru al Biroului Politic al Partidului Comunist din Cuba, Juan Carlos Robinson a fost acuzat de trafic de influenţă. El este unul dintre cei câţiva lideri politici cubanezi de origine africană care era prezentat de guvern ca un reprezentant de frunte al comunităţii negre şi un model al viitoarei conduceri politice a Cubei.
În luna aprilie el a fost însă demis din Biroul Politic şi acuzat de