Un Babel plutitor leaga Dobrogea de Moldova, acolo unde, zice-se, a nimerit si orbul. Drept e, orbul nu a nimerit Braila, ci literele alfabetului braille, dar de vreme ce noua gramatica a limbii romane nu face decat sa dea legalitate greselilor, fie, treaca si orbul, si Braila. Am ajuns pe orbeste la Braila. Sinuos, drumul prin stravechii munti ai Macinului inainteaza dupa reguli poate nici de topografi stiute. Asa o fi fost comanda... Chiar si pe drumari pare a-i fi speriat; e ceva vreme de cand n-au mai trecut pe-aici! Praful cerseste ploi pe care Cerul le tot amana. S-ar putea sa fie mult de lucru acolo, Sus, de vreme ce capatul acesta de lume plange si nimeni nu-l aude. Trecem prin sate si orasele, respirand cu greu zapuseala. Treci in mare viteza pe langa aceste locuri, visand la un dus numaâ bun sa te ajute sa te lepezi nu doar de sudoare, ci si de imaginile unei lumi ce traieste asa cum tu n-ai sa reusesti niciodata. Pe ici, pe colo iti trec prin minte toate rugaciunile invatate de la bunica si le reciti in mare graba; "orice", iti spui, "poate sa se intample, dar, Doamne, nu ma abandona pe aici!". Fireste, uiti sa multumesti Bunutului pentru ceea ce ti-a oferit, mult sau putin! Un lucru e clar insa: lumea ta nu va fi niciodata atat de aspra...
LUNTRE SI PUNTE. Nu exista insa nici departajari sociale. Coborand dintr-un bolid 4x4 parcat langa o ruginita duba de marfa de care se sprijina o bicicleta, doamna priveste cu mirare la calutul alb ratacit pe punte; poate este calul pe care l-a asteptat toata viata. Domnul ei isi aprinde o tigara si intoarce absent privirea. Sunt impreuna, dar ii desparte o lume. Nici nu mai conteaza. Totul e rutina... Nici calului alb nu-i pasa. Nici de el, indiferentul cu tigara in coltul gurii, dar nici de afurisitul de barzaune de pe urma caruia o perla rubinie i s-a prelins pe gatul alb. Printre petele de ulei de pe platfor
