Pana la urma, "domn’ Profesor" nu si-a ales aiurea-n tramvai numele de Partid Conservator pentru propria jucarie politica. In primul rand ca PUR nu era tocmai un nume cinstit pentru destinul politic si de afaceri al mogulului Dan Voiculescu in epoca post-Ceausescu.
Nu poti pretinde ca esti PUR si simplu curat, spalat si apretat cand ai renascut ca pasarea Felix din cenusa imperiului rapus in decembrie ‘89.
Voiculescu a fost doar consecvent atunci cand a schimbat Partidul Umanist Roman in Partidul Conservator. Pentru ca stapanul antenelor nu si-a umflat muschii impotriva sistemului care l-a facut om pe vremea lui nea Nicu si l-a imbogatit dupa.
Dimpotriva, el s-a impacat cu schimbarea profitabila de regim in negura Revolutiei si a conservat ce-a putut el mai bine: relatiile din comertul exterior, oamenii cu iris bleu, ponturile, conturile, valurile Dunarii albastre, cimentul, curentul.
Sunt lucruri care nu se uita niciodata pentru cine a gustat din ele, iar el nu putea sa cheme OPC-ul pentru aviz de "expirat" cata vreme conserva lui ii asigura garantie in mediu stabil.
Asa se face ca adaptarea la democratie, prin "conservatorism de conservare", a fost cel mai usor examen pentru un om asa de gospodar ca Dan Voiculescu. Afaceri pastorea si inainte sub lupa Secu, afaceri a construit si dupa sub marca... Escu.
Tare era si pe vremea Secu, tare a vrut sa fie si dupa Revolutie prin presa; si-a facut omul trust, si-a pus antenele in functiune, si-a intarit un nume. Ii mai lipsea al treilea element pentru metamorfoza de succes de la comunism la capitalism: politica.
Asa s-a nascut partiduletul sau iubit, menit sa-l propulseze in fruntea tarii pe care intelegem ca a servit-o cu atata patriotism in mandatul lui Ceasca.
Iar jucaria conservatoare, sa recunoastem, s-a invartit ca titirezu’
