- Reportajul cultural

Revenind la cazul citat anterior, al unui candidat la titlul academic de doctor care nu scrisese in teza sa nici un singur rind de cercetare proprie, dar caruia i s-a acordat acest titlu fara ca respectiva comisie sa vada vreo incompatibilitate intre prestatie si rezultat, trebuie sa precizez ca grava nu este numai situatia in sine, ci si probabilitatea ca ea sa devina inceputul unei noi serii de reproducere automata a (vechii) mediocritati acum drapate in (noi) standarde europene (citate din „ultimii“ autori americani): noul doctor va promova propria lui atitudine la viitorii studenti, asa cum el insusi a preluat-o de la fostii lui, prea indulgenti, profesori.

Ce se schimba atunci, de fapt, in Universitate? Nimic. Citim noi carti, popularizam noi autori, repetam la nesfirsit ceea ce Nichifor Crainic numea odata reportajul cultural, adica rezumatul sau parafraza vreunei carti americane sau franceze, fara nici o contributie proprie. Noi rescriem scrierile altora, eventual aplicindu-le la spatiul local, dar nu scriem nimic nou.

- Neutralitatea ca interes

Mai este un aspect, si mai trist. Adesea, autorul roman il cunoaste personal pe cel american sau francez si nu o data i-a fost si student, doctorand sau colaborator, in vreun fel sau altul. Acestei relatii personale i se datoreaza si introducerea in Romania a cartilor respective, traducerea, citarea sau parafrazarea lor frecventa. in sine, desigur, nimic rau: relatiile profesionale au peste tot in lume un substrat personal. Numai ca, la multi romani, substratul anihileaza stratul: ei evita cu strasnicie sa ia vreo pozitie in dezbaterile dintre americani, pretextind neutralitate si toleranta, dar, in fond, temindu-se ca nu cumva, Doamne fereste, fostul lui profesor sa nu-i... refuze apoi vreo invitatie, subventie sau bursa pentru propriii lui studenti.