- Cultural - nr. 121 / 22 Iunie, 2006 Cu timpul, crestinismul a inlocuit "balaurul" - devenit simbol al raului - cu Crucea, dar daco-romanii, si apoi romanii i-au preluat simbolurile cromatice, schimbandu-se doar esenta, invelisul ramanand acelasi. Reprezentarea Sfantului Gheorghe ucigand balaurul, larg raspandit la romani, simbolizeaza metaforic actul de nastere al poporului roman prin victoria Crucii asupra "balaurului". Imprejurarile vitrege in care s-a format si afirmat poporul roman, nevoit mai multe secole sa traiasca in "mici republici" - formatiunile politice prestatale romanesti organizate pe vai si la adapostul codrilor - au permis conservarea traditiilor arhaice cu simbolistica specifica. Simbolurile dacice s-au pastrat la romani pana in vremea "descalecatorilor" si a intemeietorilor statelor medievale romanesti, pe blazoanele unor domni si boieri romani. Cu aceste steaguri si stindarde s-a facut straja primelor organizari politice, cele legate de numele lui Gelu, Glad, Menumorut, Litovoi, ori Barbat. Cu ele au intemeiat romanii, in truda grea a armelor, printr-un Basarab si printr-un Bogdan, statele romanesti, dandu-le identitate si temeinicie. Prin luptele lui Stefan cel Mare, ni s-a pastrat cel mai vechi steag al Moldovei (cu Sfantul Gheorghe incoronat de doi ingeri, stand in jilt si cu picioarele supunand un balaur cu trei capete…). Instituirea unui astfel de insemn exprima cresterea sentimentelor patriotice, intarirea demnitatii nationale. Mihai Viteazul ne infatiseaza steagul purtat de oastea sa, confectionat din damasc alb, cu imaginea acvilei (negre) in centru, stand pe un copac (ienupar) verde, purtand in cioc o cruce patriarhala rosie. Este semnificativ faptul ca, dupa infrangerea dureroasa de la Miraslau, Mihai Viteazul nu se retrage pana cand nu i se aduce drapelul tarii. Diplomele de innobilare acordate, dupa intrarea triumfala in Alb