BCE si-a majorat previziunea privind inflatia in acest an la 2,3% de la 2,2%, Trichet reinnoindu-si promisiunea cu privire la continuare luptei impotriva inflatiei.
Jean-Claude Trichet, presedinte al Bancii Centrale Europene, a promis ca va lua masurile necesare pentru a stopa accelerarea inflatiei. Aceasta este determinata de o crestere economica puternica ce exercita o presiune asupra preturilor, lasand sa se inteleaga ca va majora din nou rata dobanzii in lunile urmatoare, scrie Bloomberg.
"Vom continua sa facem tot ce ne sta in putere pentru a tine inflatia si presiunile inflationiste in frau", a declarat Trichet la intrunirea cu Parlamentul European si comitetul monetar din Bruxelles. "Si se pare ca acest lucru este foarte bine inteles de observatori", a spus el.
Reprezentantii BCE au majorat pe 8 iunie rata de referinta la euro pentru a treia oara in ultimele sase luni, pana la 2,75%, si au semnalat ca sunt necesare noi cresteri ale acesteia, determinate de recentele majorari ale pretului petrolului si accelerarea cresterii economice a tarilor europene. Piata futures arata ca investitorii se asteapta ca membrii BCE sa-si continue politica de crestere a ratei dobanzii cu cel putin 0,25% pe trimestru, fapt ce ar duce rata de referinta a pietei europene la 3,25% pana la finalul anului.
"Cresterea economica se extinde si devine gradual una sustenabila", spune Trichet. "In acest an si pe parcursul anului viitor, indicatorii inflationisti vor ramane, cel mai probabil, in actualele cote", a continuat el.
Temerile legate de accelerarea cresterii economice si inflatie au impins randamentul obligatiunilor germane cu scadenta de doi ani la cel mai ridicat nivel din august 2002. Acest indicator este foarte sensibil la schimbarile intervenite in ratele de dobanda si a crescut cu 2 puncte procentuale, pana la 3,47% la primele ore de ieri in