Munca l-a creat pe om. Noroc ca n-au aparut mai intai impozitele, ca nu mai apuca. E greu sa scoti din capetele romanilor ideea ca problemele tarii s-ar rezolva peste noapte daca o mana de tehnocrat ar apuca fraiele guvernarii. Dupa ce partidele s-au batut 16 ani pe viata si pe moarte pentru a accede la putere, in constiinta votantilor au ramas, paradoxal, tocmai cei in care nu s-a investit nimic: Stolojan si Isarescu.
Dar ce poate schimba un om care chiar se pricepe la ceva, nu doar la datul cu papagalul, intr-o tara in care nu se munceste?
Intr-un asemenea loc e mai potrivit un conducator care stapaneste arta compromisului, specialitatea ultimilor doi premieri.
Din pacate insa, compromisul isi extrage esenta din vesnica redistribuire, impartirea saraciei cat mai egal, sa ajunga la toti. De asta nu se diferentiaza la noi dreapta de stanga. E drept, s-a introdus cota unica, pentru a nu-i mai penaliza prin impozitarea progresiva pe cei care-si iau un al doilea job. Dar oare cresterea taxelor, care a urmat reducerii impozitelor, n-a reasezat lucrurile pe fagasul compromisului?
Ministrul Finantelor zice ca nici o companie nu plateste toate darile de pe lista interminabila, deci "taxele nu constituie un obstacol in dezvoltarea lor". Corporatiile poate ca nu platesc, dar oamenii le duc pe toate in spate. De la ei se ia leu cu leu, pana cand motivatia muncii se risipeste, iar initiativa e lasata balta.
Asa cum la fotbal se vad meciuri trucate, ofsaiduri imaginare si penaltiuri acordate impotriva cursului jocului, tot asa, in economie, cei care stiu sa marcheze sunt faultati de impozite, obstructionati de taxe si macinati discret la ligamente de contributiile la asigurarile sociale. Dupa pauza, le piere cheful sa mai alerge. Taman bine, echipele care n-au obiceiul sa-si achite datoriile, care folosesc stadionul fara sa plateasca chiria ori
