Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, Nicolae Ţucunel, s-a arătat extrem de mulţumit de adoptarea Legii camerelor de comerţ de către Camera Deputaţilor. Principala prevedere a actului normativ respectiv este revenirea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în subordinea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, oficiile judeţene urmând să fie administrate de către camerele judeţene de comerţ şi industrie.
Potrivit preşedintelui CCI Braşov, legea prevede şi faptul că instituţia naţională – Camera de Comerţ şi Industrie a României – nu va mai avea acelaşi statut de până acum, urmând să funcţioneze ca o uniune a camerelor judeţene, practic ca o uniune a organizaţiilor oamenilor de afaceri. Voturile deliberative în această uniune aparţin camerelor judeţene, în timp ce vor avea dreptul de membri cu drept consultativ patronatele, camerele bilaterale şi societăţile mari - companiile care au reprezentanţe în peste 22 de judeţe ale ţării.
Venituri egale
cu cheltuielile
În lege se mai spune că preşedinţii camerelor, precum şi membrii colegiilor directoare ale acestora, nu sunt salariaţi ai camerelor. „Noi am gândit acest lucru încă din luna ianuarie, iar statutul pe care l-am adoptat prevede faptul că nu suntem salariaţi ai camerei”, a spus Ţucunel. De asemenea, legea prevede că membrii conducerii camerelor nu au dreptul să facă afaceri cu aceste organizaţii, dar la Braşov acest lucru era deja stipulat în Regulamentul de ordine interioară încă din urmă cu 4 ani.
Directorul CCI Braşov, Adriana Ispas, a afirmat că pentru Camera de Comerţ şi Industrie Braşov trecerea, în 2002, a Registrului Comerţului în subordinea Ministerului Justiţiei a însemnat o reducere a veniturilor cu doar 30%, deoarece „noi ne organizasem în aşa fel încât să oferim şi alte servicii, nu să trăim doar din veniturile Registrului. Acest lucr