Intr-o scrisoare cu un vadit caracter de, ca sa spunem asa, intima intimidare, dl Dan Voiculescu, director, inainte de 1989, al filialei de la Bucuresti a firmei Crescent, actualmente multimiliardar, patron mediatic si presedinte de partid parlamentar, il acuza pe dl Marius Oprea, cel mai important istoric si analist al Securitatii, o voce care nu a obosit sa sustina importanta expunerii complete a retelei de putere si interese a regimului ceausist, ca ar fi fost el insusi securist sau ofiter sub acoperire.

Motivul acestei reactii nu pare sa fie o brusca dorinta de a asana moral societatea in care traim, ci mai degraba faptul ca, in acest fel, dl Voiculescu intelege sa neutralizeze cele sustinute pe seama sa de dl Oprea in volumul Mostenitorii Securitatii (Humanitas, 2004). Ampla fresca a avatarurilor institutionale ale politiei politice comuniste, ca si a formelor de „dezvoltare personala“ a foarte multora dintre reprezentantii sai semnificativi, cartea dlui Oprea contine, intr-adevar, citeva pagini referitoare la activitatile dlui Voiculescu din cursul anilor 1980. Pagini, trebuie sa o spunem, dense de referinte si date cit se poate de concrete, care pot fi, asadar, supuse oricind, in mod public, verificarii.

Faptul ca riposta dlui Voiculescu vine, in mod oarecum surprinzator, la doi ani de la aceasta aparitie editoriala ar putea sa ne faca sa credem ca a fost indelung cumpanita si atent argumentata. in fapt, insa, dl Voiculescu invoca impotriva dlui Oprea cartea insasi a acestuia din urma, referindu-se la alte citeva pagini introductive in care autorul rezuma experienta interactiunii sale cu Securitatea. Este vorba aici despre un crimpei de „istorie recenta“ in care sint eu insumi direct implicat, dat fiind ca, dupa cum am mai povestit, in timpul studentiei am participat la grupurile de discutii si initiativele „protestatare“ evocate de d