Ce fac personajele? Ca orice oameni în carne şi oase, mănîncă şi beau. Caracterizarea personajelor se face în fel şi chip, dar şi prin actul băutului. Să nu se creadă că personajele literaturii române consumă doar alcool. E drept, acesta e preponderent. Dar Ioanide bea ceai, văzînd în el "transparenţe". În drum spre Moşi, coana moaşă a lui Caragiale bea bragă, o băutură fermentată din făină de mei şi pesmet. Am prins şi eu în copilărie şi am rămas cu o impresie oribilă. În Caragiale se bea şi şvarţ deşi "lăptăria" adăposteşte alte lichide decît laptele.
Mai bun decît braga e salepul. El e preparat din esenţă de feculă, din tuberculele unor specii de orhidee, miere, lămîie şi apă. Însă personajul Stavru al lui Panait Istrati e salepciu şi falsifică băutura, băgînd sare de lămîie. Alte personaje beau salep la Ion Ghica şi N.Flilimon. Apoi băutura dispare.
La bucurie şi la durere, personajele beau. Şampania e rezervată aristocraţiei şi nu se bea de plăcere, ci "ca să o simţi udă în gură", cum zice soacra din Titanic Vals. "La Medeleni" boierii beau şampanie ilustră: Mumm 1906. Dar şi vin de Cotnari în sticlă colbuită. Pentru "colbuite" au predilecţie personajele lui Octav Dessila, tot în momente festive.
În schimb la parastas se bea tescovină pînă la ebrietate, ca în finalul "Gaiţelor" la care ultima replică e îndemnul soţului văduv să bea o tescovină care "unge pe beregată" cu rudele soţiei defuncte. La pomenirea lui Moş Costache se serveşte ţuică fiartă. Asta după ce, la primul atac al decedatului, rudele băuseră cu nesimţire vin roşu, Bordeaux veritabil, ceea ce medicinistului Felix îi dă sugestii hematologice - apoplecticului trebuie să i se ia sînge. Tot vin roşu bea Ioanide cu latinistul Hagienuş într-un cavou de la Bellu.
În "Moromeţii" şi povestirile conexe, la cîmpie, ţuica e proastă, vinul şi mai prost. Se bu
