Incep sa ma calce pe nervi copiii astia. Sunt buni, ca sa incep cu concluzia. Sunt inspirati, talentati, creativi, spontani. Comunica intr-un tonus debordant. Au tot timpul o replica in maneca, gata sa depaseasca orice impas. Incep sa ma calce pe nervi copiii astia. Sunt buni, ca sa incep cu concluzia. Sunt inspirati, talentati, creativi, spontani. Comunica intr-un tonus debordant. Au tot timpul o replica in maneca, gata sa depaseasca orice impas. Alearga toata ziua pe coclauri, iar seara, cand se intorc la baza, nu se ridica de la laptop pana nu-i povestea gata. Si, pana sa se-astearna de-un material, stim deja totul de la soferii care i-au insotit. Ma enerveaza. Nu mai au nevoie de nici un sef. Kibutz curat!
Nu stiu ceilalti cum sunt (s-au imprastiat, care incotro, prin curbura Carpatilor), dar eu simt ca-mi plesneste capul. Ne-am mutat, ieri, de la nivelul marii pana aici, la Sarata Monteoru, iar diferenta de altitudine da semne ca nu suntem chiar toti nascuti sa fim cosmonauti. Intre timp a tras o rapaiala scurta, cu soare... o bucurie! M-am descaltat si m-am plimbat prin iarba uda, amintindu-mi de zilele unei veri mai indepartate, cand ploilor torentiale pe asfaltul fierbinte al bulevardului Magheru le raspundeam cu talpi goale, spre nedumerirea trecatoarelor ceva mai trecute spre varsta conflictului dintre generatii.
Dar zarva bulevardului e tare departe si ma alatur rugaciunilor lui Vlad, binecuvantandu-l pe inventatorul Caravanei, pentru ca, iata, am nimerit pe unde trebuie fix cand dau in floare castanii din parcul vilei fostului boier Monteoru, functionand astazi ca tabara scolara. Unde mai pui ca prin Casa cu Tei, in care ne-am cazat, isi fac de cap niste fluturi ceva mai colorati decat furnicarul auto asteptand nervos la semaforul din fata Casei Scanteii. Doamna Poliana, gazda noastra, ne incurajeaza sa infiem unul din cainii din ce in c
