George Radu: Stimate domnule Ştefan Cazimir...

Ştefan Cazimir: Dragă George, nu cred că trebuie să ascundem vechea noastră prietenie, datînd din anii facultăţii şi ai armatei. Hai să părăsim formulele protocolare!

G.R.: De acord, dragă Cazi! Ai fost de-a lungul timpului, concomitent sau succesiv, om al catedrei, om al scrisului, om al cetăţii. Care din aceste ipostaze ţi-a oferit cele mai vii satisfacţii? Care din ele - cele mai mari dezamăgiri?

Şt. C.: înainte de a încerca să răspund, aş observa că este vorba, în toate cele trei cazuri, de forme ale dialogului: dialog cu studenţii, dialog cu cititorii, dialog cu cetăţenii. Iar calitatea oricărui dialog depinde, cum bine ştim, de ambii factori care îl poartă. De aici pot izvorî atît bucurii, cît şi decepţii. Dacă, bunăoară, atenţia amfiteatrului se menţine sau nu trează. Dacă, ecoul unei cărţi este sau nu pe măsura aşteptărilor. Dacă un mesaj civic se bucură sau nu de răspunsul adecvat. în toate aceste situaţii, succesul ori insuccesul comunicării poate fi atribuit atît emiţătorului, cît şi receptorului. Mai înţelept ar fi, desigur, să-ţi asumi tu răspunderea eşecurilor. Dar nu întotdeauna ai tăria s-o faci... După această - poate prea lungă - paranteză, revin la întrebarea care a provo-

cat-o. Nu mă simt apt să stabilesc o ierarhie a superlativelor. Deşi, dacă mă gîndesc bine, cele mai intense trăiri, fie ele pozitive sau negative, ţi le oferă totuşi politica. }inînd seama mai ales de împrejurarea că e, pentru noi, o beţie inedită, care ne-a devenit accesibilă numai după revoluţia din decembrie.

G. R.: înainte de ^90 n-ai fost implicat în viaţa politică?

Şt. C.: înainte de ^90 n-am avut viaţă politică! La noi, timp de peste patru decenii, politica încetase să mai existe. Nu mai aveam oameni politici, ci exclusiv dictatori şi lachei. D