Este unul dintre titlurile cu care pictorul Ion Grigore isi notifica, obstinat si fermecator, efigia matriciala. De ani si ani de zile, acest bucovinean incremenit in dulcele sau grai si sfidator indurand nimicnicia impaunata a metropolei dambovitene, traieste, picturalmente vorbind, reveria intoarcerii acasa. Intreaga sa creatie orbiteaza in jurul acestui centru absolut, potrivit filosofiei proprii, al existentei paradisiace, inca nepervertite de metehnele modernitatilor urbane. Peisajele (gen predilect), staticele cu flori sau cu obiecte din recuzita domestica a tindei taranesti, compozitiile de gen, cu hatra lor anecdotica nascuta parca din spuma snoavelor lui Creanga, chiar si icoanele cu care a impodobit case si biserici, toate acestea poarta in ele aleanul imaginilor bucolice, evident, reconstituite mnemonic, prin panza subtire a unei efuziuni idilizate si profund subiective.
"Stilul" Ion Grigore isi are salasul in aceasta perpetua raportare a artistului la realitatea suprareala de acum a satului natal Corni, a luminii si a duhului care palpita in acel miraculos Nord moldav, ce reprezinta pentru el, si pentru altii asemenea lui, " buricul Pamantului"!
"Galeria Artelor" din Palatul Cercului Militar National, incinta cocheta, dar glacializata de conventionalitati mondene, a primit in ospetie, "ca pe o azima abia scoasa din cuptior", pe Badia Grigorie, cum ii spun apropiatii, cu o desaga plina de veselia cordiala a culorilor atat de maiestru oranduite pe panze de artist. Un fel de a patrunde in saloane voievodale cu opinci aurite, ar fi suguit Badia, insirandu-si tablourile pe pereti. In sala de la intrare, ca intr-un urias pridvor ad-hoc, soata sa, pictorita si iscusita plamaditoare de paretare tesute in ite colorate, Lucia Grigore, isi intampina "musafirii" ce le trec pragul in vremelnica lor casa cu luminoase si vesele jerbe florale picta
