Procurorii anticoruptie au decis efectuarea unei alte expertize financiar-contabile in dosarul "Flota", in care la data de 10 august 2004 au fost deferite justitiei 80 de persoane pentru ca ar fi prejudiciat statul cu 11.000 de miliarde de lei prin vanzarea ilegala a unor nave in strainatate.
Directia Nationala Anticoruptie a infirmat solutia data de procurorii care au decis trimiterea in judecata a lui Traian Basescu, alaturi de alte 79 de persoane, dosarul fiind restituit anchetatorilor de catre instanta suprema, din motive procedurale. Ulterior, dupa reluarea anchetei de catre DNA, s-a dispus efectuarea unei noi expertize financiar-contabile, ceea ce presupune convocarea tuturor partilor pentru a-si prezenta obiectivele care ar trebui analizate de specialisti.
De altfel, la data de 20 aprilie 2005, seful statului a sustinut in fata instantei Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca expertiza initiala este un fals. "Puteti vedea ca in dosar exista mai multe lucruri care sunt realitati, unul dintre acestea fiind acela ca expertiza (n.r. - financiar-contabila) a fost facuta de o persoana care, prin calificarea sa, era electrician de bord, care nu avea nimic in comun cu exploatarea comerciala. Expertiza a scris-o dupa dictare", a mai sustinut presedintele Traian Basescu. Completul de noua judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a decis, la data de 5 decembrie, intoarcerea dosarului "Flota" la Directia Nationala Anticoruptie pentru refacerea rechizitoriului, ne-au informat surse judiciare.
Potrivit acestora, judecatorii au constatat ca nu pot da curs cererii de trimitere in judecata formulata de PNA (actualul DNA), intrucat rechizitoriul nu a fost semnat de fostul sef al Parchetului, procurorul general Ioan Amarie, ceea ce duce la nulitatea actului.
Contactat telefonic, purtatorul de cuvant al DNA, Livia Saplacan, ne-a declarat atunci